Patru noi decese cauzate de coronavirus. Bilanțul în România a ajuns la 22

Încă patru persoane infectate cu noul coronavirus au murit, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică. Bilanțul deceselor în România a ajuns la 22. Pacienții aveau vârste cuprinse între 45 și 70 de ani. Numărul total al deceselor înregistrate în România din cauza coronavirusului ajunge la 22.

Situație alarmantă în spitalele din România. Crește numărul cadrelor medicale infectate cu coronavirus

Tot mai multe cadre medicale din spitale se contaminează cu noul coronavirus, pe măsură ce crește numărul persoanelor infectate. Azi, numărul acestora a ajuns la 906, iar cel al morților, la 14. Șase decese au fost înregistrate la spitalul din Suceava. Acolo, 83 de angajați au fost depistați pozitiv. Iar spitalul s-a închis două zile pentru dezinfecție. Și spitalul Militar din Focșani, unde s-au îmbolnăvit două cadre medicale, și-a suspendat activitatea. Cazuri similare au apărut și în Galați.

Un nou bilanț anunțat de Grupul de Comunicare Strategică: 906 cazuri de infectare cu coronavirus în România. 13 persoane au murit. Aproximativ 100 de mii de persoane sunt izolate la domiciliu

Până astăzi, pe teritoriul României au fost confirmate 906 cazuri de persoane infectate cu coronavirus. Dintre cele 906 persoane confirmate pozitiv, 86 au fost declarate vindecate și externate - 53 la Timișoara, 23 la București, 6 la Craiova, 2 la Constanța, unul la Cluj și unul la Iași, a transmis miercuri la prânz Grupul de Comunicare Strategică.