izvorul tămăduirii
Peste o mie de credincioși s-au închinat încă de ieri după amiaza la biserica Greacă din Brăila unde se celebrează în fiecare an marea sărbătoare a Izvorului Tămăduirii. Oamenii au luat apa sfințită despre care se spune că e făcătoare de minuni și s-au rugat pentru sănătate și liniște în casă. În această dimineață, arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian Crăciun va oficia o slujbă și va sfinți izvorul aflat sub biserică.
În prima vineri după Paşte, Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului
Sărbătoarea aminteşte creştinilor de o minune săvârşită de Maica Domnului, în secolul V. De Izvorul Tămăduirii în biserici are loc slujba de sfinţire a apei. Agheasma este băută dimineaţa, pentru a întări trupul şi sufletul.
În prima vineri după Paşte, Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului
Sărbătoarea aminteşte creştinilor de o minune săvârşită de Maica Domnului, în secolul V. De Izvorul Tămăduirii în biserici are loc slujba de sfinţire a apei. Agheazma este băută dimineaţa, pentru a întări trupul şi sufletul.
Izvorul Tămăduirii, prăznuit la Mănăstirea Dervent din Constanța și la Biserica Greacă din Brăila
Creștin-ordodocșii prăznuiesc Izvorul Tămăduirii, prima mare sărbătoare după Paște. Credincioșii au mers să se roage pentru sănătate și să ia apă sfințită. Cele mai aglomerate lăcașuri de cult au fost azi Mănăstirea Dervent din Constanța unde a avut loc o procesiune dar și o biserică veche din Brăila.
În prima vineri după Paşte, Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului
Sărbătoarea aminteşte creştinilor de o minune săvârşită de Maica Domnului, în secolul V. De Izvorul Tămăduirii în biserici are loc slujba de sfinţire a apei. Agheazma este băută dimineaţa, pentru a întări trupul şi sufletul. Anul acesta, în contextul pandemiei de coronavirus, slujbele se oficiază fără enoriaşi.

Tradiţii de Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului
În prima vineri după Paşte, în Săptămâna Luminată, creştinii ortodocşi prăznuiesc Izvorul Tămăduirii şi fac pelerinaje la mănăstiri şi biserici. În biserici are loc slujba de sfinţire a apei. Agheasma este băută dimineaţa, pentru a întări trupul şi sufletul.
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Sute de credincioşi s-au închinat la Biserica Greacă din Brăila
Sute de credincioși au mers în pelerinaj la Biserica Greacă din Brăila, de Izvorul Tămăduirii. Ca în fiecare an, credincioșii au luat apă sfințită din izvorul de sub biserică, despre care se spune că e făcător de minuni și s-au rugat pentru sănătate şi liniște în casă.
Creștinii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc Izvorul Tămăduirii
Sărbătoarea amintește de o minune pe care a săvârșit-o Maica Domnului. Un orb și-a recăpătat vederea, după ce și-a udat fața cu apa unui izvor din apropierea Constantinopolului.
- 1
- 2