Proteste la Bratislava după asasinarea ziaristului Jan Kuciak

Zeci de mii de oameni au protestat la Bratislava şi în marile oraşe ale Slovaciei, după asasinarea unui ziarist de investigaţii. Jan Kuciak era acasă când a fost împuşcat mortal, împreună cu logodnica lui, la sfârşitul lunii februarie.

Colegii jurnalistului asasinat în Slovacia se tem că mafia are oameni infiltrați în structurile statului

Criza declanșată în Slovacia după asasinarea jurnalistului Jan Kuciak se adânceste. Unul dintre partidele din coaliția de guvernare cere alegeri anticipate. Ideea este susținută și de opoziție, care a pregătit o moțiune de neîncredere împotriva executivului. Guvernul Fico este și ținta celor mai mari proteste văzute în Slovacia de la căderea comunismului în 1989. Doi miniștri, al Culturii și de Interne, și-au dat demisia. Între timp, ancheta în cazul asasinării jurnalistului bate pasul pe loc. Colegii lui Jan Kuciak se întreabă de unde au știut cei care au comandat crima ca el lucrează la o ancheta privind mafia calabreză. Ei au povestit că Jan era foarte atent, toate notițele erau scrise codificat.

Jurnalist asasinat, anchetă fără rezultate. Scandal politic de proporţii în Slovacia între premier şi preşedinte

Ia proporţii criza politică din Slovacia, declanşată de asasinarea unui jurnalist de investigaţie. Premierul Robert Fico îl acuză pe preşedintele ţării că vrea să destabilizeze ţara şi că face jocurile filantropului american de origine maghiară George Soros. Preşedintele îi ceruse să remanieze guvernul sau să organizeze alegeri anticipate.