job
Tot mai multe companii din Japonia apelează la roboți pe fondul lipsei forței de muncă. Mai ales în depozitele fabricilor, roboții dotați cu inteligența artificială devin o prezenţă constantă.
Definiția angajatului ideal s-a schimbat. Care sunt abilitățile cerute acum de companii
Până acum se știa că pentru a-ți maximiza șansele să obții un anume serviciu, era nevoie să ai abilități tehnice cât mai multe și potrivite cu cerințele postului. Acum, însă recrutorii spun că altele sunt calitățile care au ajuns să conteze, scrie BBC.
Burnout-ul afectează tot mai mulți români. Care sunt factorii care contribuie la dezvoltarea acestui sindrom
Muncești și iar muncești, iar dintr-odată intervine sentimentul de neputință, de angoasă. Ce se întâmplă oare? Este foarte posibil să fii în burnout!
Rată mare de șomaj în rândul tinerilor din România. Expert HR: Tinerii ar trebuie să se preocupe de carieră încă din gimnaziu. Implicarea în proiecte îi ajută să capete încredere în ei, experiență și să își dezvolte anumite competențe
România are una dintre cele mai mari rate ale şomajului în rândul tinerilor din Uniunea Europeană. Potrivit Eurostat, suntem pe locul 4 în clasament, cu o rată a şomajului de 22% printre tineri.
Sondaj: Cei mai mulți români preferă săptămâna de lucru de patru zile. Măsura ar putea fi aplicată abia peste cinci ani, estimează angajatorii
Majoritatea românilor preferă săptămâna de lucru de 4 zile. Așa rezultă dintr-un sondaj recent făcut de o companie de recrutare. Dar, dacă vinerea ar deveni zi liberă, în celelalte 4 zile angajații ar trebui să lucreze câte 10 ore. Așa cer angajatorii, care consideră că săptămâna de lucru de doar patru zile nu ar putea fi aplicată prea curând. Și explică de ce: în primul rand, este nevoie de o creștere a productivității, iar acest lucru ar fi posbil abia peste 5 ani.
Criteriu eliminatoriu la angajare | Studiu: Un recrutor din trei a ales candidații în funcție de vârstă
Vârsta joacă un rol critic la interviul de angajare, arată un studiu făcut de o platformă online de recrutare. Datele lor arată că 3 din 5 români trecuţi de 45 de ani care au mers la un interviu de angajare s-au simțit discriminați pe motiv că sunt bătrâni. Iar un recrutor din 3 admite că a selectat candidații în funcţie de vârstă. Experţii în resurse umane spun că experienţa acumulată de-a lungul timpului nu este suficientă, iar patronii vor ca angajaţii lor să ţină pasul cu vremurile, mai ales că domeniile de activiate sunt într-o continuă schimbare.
Piaţa muncii se va confrunta cu dificultăţi în 2023, din cauza inflaţiei ridicate şi a înăspririi politicii monetare (OIM)
Creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă pe plan global ar urma să încetinească semnificativ anul acesta, la 1%, faţă de 2% în 2022, din cauza efectelor războiului din Ucraina asupra economiei, a inflaţiei ridicate şi a înăspririi politicii monetare, se arată într-un raport publicat luni de Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Jumătate dintre angajaţi se aşteaptă să li se mărească salariile în 2023. Aproximativ 62% dintre angajatori au în plan să crească salariile
Aproximativ 53% dintre angajaţi se aşteaptă ca anul acesta să le crească salariile, iar 40% au de gând să îşi caute un alt loc de muncă dacă acest lucru nu se va întâmpla în contextul majorării inflaţiei, conform unui sondaj realizat de o comunitate online a angajaţilor din România.
Experiența nu e garanție pentru găsirea unui loc de muncă. Ce dificultăți întâmpină cei trecuți de 40 de ani
Să găseşti un nou loc de muncă după ce ai implinit 40 de ani pare de cele mai multe ori o misiune imposibilă. Experienţa nu este suficientă în faţa patronilor, care vor ca noii angajaţi să ţină pasul cu vremurile. Cererea şi oferta din piaţa muncii s-au întâlnit la un târg de job-uri din Capitală, unde persoanele trecute de 40 de ani şi-au căutat locul de muncă ideal.

