EXCLUSIV Istoricul Mark Galeotti: România nu a dat înapoi din faţa angajamentelor sale în contextul conflictului din Ucraina. A primit un mare număr de refugiaţi, iar asta e la fel de important cum e să asiguri rachete

România își îndeplinește rolul în regiune, în contextul războiului din Ucraina, chiar dacă nu are resursele Germaniei sau pe ale Marii Britanii, potrivit reputatului expert în securitatea Rusiei, Mark Galeotti, invitat luni seară într-o ediție-eveniment a emisiunii "Dincolo de alb și negru", realizată de Cătălin Ștefănescu. Țara noastră nu a dat înapoi din faţa angajamentelor sale și a primit un mare număr de refugiaţi. "Iar asta e la fel de important cum e să asiguri rachete", spune Galeotti.

EXCLUSIV Mark Galeotti, expert în securitatea Rusiei: Există un al treilea război, cel din creierul lui Putin. A crezut că invadarea Ucrainei va fi apogeul epocii. Epitaful lui va conține cuvântul "președinte"

În Ucraina se desfășoară în acest moment trei războaie, este de părere reputatul istoric și expert în securitatea Rusiei, Mark Galeotti, invitat luni seară într-o ediție-eveniment a emisiunii "Dincolo de alb și negru", realizată de Cătălin Ștefănescu. "Unul e un război specific secolului XX, care are loc în Ucraina, între ruşi şi ucraineni. Există un război de secolul XXI, între Occident şi Rusia, un război care nu se duce cu arme şi tancuri, ci cu armele economiei, politicii, culturii şi dreptului. Dar există şi un al treilea război, cel din creierul lui Putin" a subliniat Galeotti. Înregistrarea integrală a emisiunii este în playerul acestui articol.

Comandantul şef al forţelor armate ucrainene, Valeri Zalujnîi: E greu, dar rezistăm. Luptăm pentru fiecare centimetru pe linia frontului, pentru fiecare aşezare

Ofensiva militară rusă a atins joi un grad de "intensitate maximă" în estul Ucrainei, unde situaţia este extrem de dificilă, în timp ce Kievul a cerut mai multe arme grele Occidentului şi a denunţat în prealabil orice fel de concesii "pacifiste" faţă de Rusia. Un viceministru ucrainean al Apărării a explicat că preşedintele Vladimir Putin "şi-ar putea salva obrazul" dacă "şi-ar lua tălpăşiţa din Ucraina", relatează AFP şi Unian.

Rusia distruge în Ucraina până și bisericile aflate sub patronajul Patriarhiei Moscovei. "Practic, şi-au distrus propria biserică". Ministrul german de Externe, la Bucha: Aceste victime am putea fi noi

Președintele Joe Biden a cerut Congresului să aprobe ajutorul financiar de 33 de miliarde de dolari pentru Ucraina, inclusiv 20 de miliarde în ajutor militar. Între timp, lupta continuă cu înverşunare, iar bombardamentele ruseşti nu se mai opresc. Zeci de persoane și-au pierdut viața. Pagubele sunt incredibile.

Joe Biden a semnat documentul care permite acordarea de asistență militară rapidă Ucrainei. Ce este Legea de Împrumut și Închiriere - semnificații istorice pentru "arsenalul democrației"

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a semnat luni Legea de Împrumut și Închiriere pentru Ucraina, un document vital pentru a stabili un flux continuu de ajutor militar și umanitar țării invadate de Rusia. Se reactivează astfel un mecanism care a funcționat la cote maxime în Al Doilea Război Mondial, când SUA au devenit "arsenalul democrației". În același timp, Biden a cerut Congresului să voteze imediat suplimentarea ajutorului destinat Kievului, avertizând că resursele actuale vor fi epuizate "în aproximativ 10 zile".