Kabul
Schimb de focuri pe aeroportul din Kabul. Un ofiţer de securitate afgan a fost ucis, după ce mai mulţi bărbaţi, neidentificaţi, au deschis focul. Au fost implicaţi şi militari germani şi americani. Nu se ştie deocamdată nimic despre atacatori. Ar putea fi vorba despre o încercare de a crea şi mai mult haos în operaţiunile de evacuare a străinilor şi a afganilor care au lucrat pentru occidentali.
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a anunțat că administrația sa va face apel la unele companii aeriene civile să participe la efortul de evacuare a străinilor și afganilor din Kabul
Vor fi activate 18 avioane de la 5 companii, în cadrul unui program, Flota Aeriană Civilă, respectiv rezerva civilă aeriană. Avioanele civile nu vor ateriza pe aeroportul din Kabul, ci îi vor prelua pe cei aduși de aeronavele militare în țările apropiate Afganistanului. "Fiecare american care vrea să se întoarcă acasă va fi adus acasă" a spus Biden.
Talibanii anunţă că au trimis "sute" de combatanţi spre Valea Panjshir, care se sustrage controlului lor
Talibanii au anunţat duminica aceasta că "sute" de combatanţi de-ai lor se îndreaptă spre Valea Panjshir, la nord-est de Kabul, una dintre rarele zone din Afganistan care se sustrage controlului grupării islamice, informează AFP.
MAE: Toţi cetăţenii români care au solicitat sprijin pentru evacuare se află în afara teritoriului afgan
Toţi cetăţenii români care au solicitat sprijin pentru evacuare autorităţilor române se află în siguranţă în afara teritoriului afgan, transmite Ministerul Afacerilor Externe pe Facebook
Cel puțin 7 persoane au murit în busculadele de la aeroportul din Kabul. Răscoale în unele zone din Afganistan și rezistență anti-talibană
Pe aeroportul din Kabul continuă haosul. Mii de afgani încearcă să prindă un zbor militar și cel puțin 7 oameni au murit în ultima zi din cauza busculadelor greu de controlat din apropierea terminalului. Între timp, talibanii, nerecunoscuți internațional, încearcă să formeze un guvern, dar în unele zone ale țării, afganii se răscoală și au anunțat că au eliberat de sub stăpânirea talibanilor mai multe districte.
Cancelarul Austriei nu este dispus să primească în țara sa mai mulți refugiați afgani
Cancelarul austriac Sebastian Kurz nu vrea să primească mai mulţi refugiaţi afgani după ce puterea de la Kabul a fost preluată de talibani, potrivit unui interviu acordat canalului PULS 4, care urmează a fi difuzat duminică.
Haos la Kabul. Mii de oameni speră să fie evacuaţi. Mărturii ale localnicilor
Situaţia continuă să fie extrem de tensionată la Kabul, de unde mii de oameni speră să fie evacuaţi. Autorităţile americane au transmis o alertă prin care îşi sfătuieşte cetăţenii să nu meargă înspre aeroport. În schimb, mai multe state au trimis elicoptere care să îi preia pe angajaţii aflaţi în oraş. În total, aproape 20 de mii de oameni au fost scoşi din Afganistan săptămâna aceasta după ce talibanii au preluat controlul asupra capitalei Kabul.
În Afganistan continuă operațiunile de evacuare a cetățenilor străini, dar și a multor civili afgani care au colaborat cu occidentalii
Președintele american s-a angajat să scoată din țară peste 60 de mii de oameni până la sfârșitul lunii. Și la Madrid, unde a fost deschis un centru de refugiați al Uniunii Europene, au ajuns primii afgani.
Cetățenii români evacuați din Afganistan au sosit în România
15 români evacuați din Afganistan au ajuns acasă. Ei au fost aduși în țară cu aeronava militară trimisă la Kabul de Forțele Aeriene Române. Alături de ei au fost îmbarcați și patru cetățeni bulgari. Cu toții au fost întâmpinați în Baza Militară 90 din Otopeni de miniștrii Apărării și de Externe.

