Președintele Klaus Iohannis a primit premiul „Franz Josef Strauss”, în Germania, pentru promovarea valorilor democratice

Președintele României a fost premiat, în Germania, pentru promovarea valorilor democratice. Klaus Iohannis a primit distincţia 'Franz Josef Strauss', acordată de fundaţia Hanns Zaidel. Distincţia este însoțită de un premiu de 10 mii de euro, iar preşedintele a anunţat că va dona banii în scop caritabil, unei fundaţii pentru copii. TVR 1 a transmis în direct evenimentul, într-o Ediție Specială.

Angela Merkel: România a făcut pași importanți în reformă, în combaterea corupției, iar procesul trebuie să continue

Criza politică de la Bucureşti nu va afecta stabilitatea României şi poziţia ţării noastre în politica externă. Asigurările au fost date de preşedintele Klaus Iohannis la Berlin, după întâlnirea cu cancelarul german Angela Merkel. Oficialul german a evitat să comenteze criza guvernamentală de la noi, dar s-a declarat îngrijorată de eventuale abateri de la lupta anticorupţie şi întărirea statului de drept.