Klaus Iohannis
Klaus Iohannis și Frank-Walter Steinmeier au vizitat Colegiul Național Brukenthal din Sibiu, unde președintele României a predat fizică și are blocat un post la catedră din anul 2000.
Iohannis despre decizia CEDO referitoare la recunoaşterea legală a uniunii cuplurilor de acelaşi sex: Este o temă de care trebuie să se ocupe Parlamentul
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, cu privire la decizia CEDO referitoare la recunoaşterea legală a uniunii cuplurilor de acelaşi sex că această temă este una de care trebuie să se ocupe Parlamentul şi s-a declarat convins că într-un timp rezonabil se vor găsi cele mai bune soluţii.
Klaus Iohannis: Calendarul rocadei ar putea fi respectat. În varianta optimală, procedura s-ar putea încheia pe 30 mai (...) Numai de instabilitate și de certuri politice nu avem nevoie
Președintele României confirmă că a discutat cu liderii PNL despre rocada de la conducerea Guvernului. În plus, le-a cerut să trateze negocierile cu seriozitate pentru ca stabilitatea în România să poată fi păstrată. Klaus Iohannis crede că rocada premierilor poate fi făcută după calendarul discutat inițial astfel încât la 1 iunie să avem un nou guvern cu prim ministru social-democrat.
Iohannis despre negocierile pentru rotativa guvernamentală: Așteptarea mea este ca această negociere să se finalizeze până săptămâna viitoare. Prim-miniștrii să se schimbe și ministerele să se ocupe cu oameni performanți
Președintele Klaus Iohannis le-a cerut liderilor partidelor din coaliția de guvernare să se intre cât mai rapid în procedurile pentru formarea unui nou guvern, exprimându-și așteptarea ca negocierile să se încheie până săptămâna viitoare.
Klaus Iohannis: Dascălii trebuie plătiți la adevărata lor valoare. O să insist la Ministerul Muncii să se lucreze mai repede pe Legea salarizării și grilele pentru învățământ să satisfacă nevoile sistemului
Solicitările dascălilor pentru măriri salariale, după părerea mea, sunt îndreptățite, a spus, miercuri, președintele României. Klaus Iohannis a făcut declarații la finalul Summitul şefilor de stat şi de guvern din statele membre ale Consiliului Europei care se desfășoară la Reykjavik, Islanda.
Iohannis: România sprijină pe deplin instituirea Registrului de Daune cauzate de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că România sprijină pe deplin instituirea Registrului de Daune cauzate de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.
Legea taxei de solidaritate pentru companiile din domeniul energetic a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis
Legea care obligă marile companii din domeniul energetic să achite așa-numita "taxă de solidaritate", calculată în funcție de profiturile excepționale, a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.
Preşedintele României Klaus Iohannis va primi în iunie Premiul Franz Werfel pentru drepturile omului
Preşedintele României Klaus Iohannis va primi Premiul Franz Werfel pentru drepturile omului acordat de Centrul german împotriva expulzărilor, informează vineri dpa.
David Muniz, însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA, a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat miercuri pe David Muniz, prim colaborator şi însărcinat cu afaceri (2021 - 2023) în cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Comandor.

