K. Iohannis: Am epuizat toate căile, promulg Legea 304. Solicit Parlamentului să reintroducă legile justiției în circuit și să le corecteze

"În privința Legii 304 (n.r., privind organizarea judiciară) am epuizat toate căile constituționale pe care le am la dispoziție și, prin urmare, sunt obligat să promulg. Asta nu înseamnă că parcursul acestei legi s-a finalizat. În virtutea atribuțiilor fundamentale pe care mi le dă Constituția, solicit Parlamentului României ca, imediat ce reia sesiunea, să reintroducă legile justiției în circuitul parlamentar și să le corecteze așa cum solicită cei avizați". Preşedintele României, Klaus Iohannis, a susținut joi o declaraţie de presă, la Palatul Cotroceni.

Summitul NATO la final. Noi garanții de securitate pentru România

La Bruxelles s-a încheiat joi tensionatul summit NATO. Disputele au pornit de la bani si de la nemulțumirea președintelui Donald Trump, care consideră că Statele Unite cheltuie mult prea mult pentru apărarea Europei, în timp ce aliații direct interesați nu fac eforturi suficiente în acest sens. În final, alianța a ieșit întărită din acest impas și România și-a asigurat un plus de securitate. Amănunte în corespondența de la Lucian Pîrvoiu.

Organizarea judiciară, pe masa CCR. Legea a fost respinsă de trei ori de Parlament în forma trimisă de Iohannis

Judecătorii CCR ar urma să discute ultima sesizare a preşedintelui asupra modificărilor aduse Legii privind organizarea judiciară. În tot acest timp, membrii grupului Declic, mobilizați pe site-urile de socializare, organizează un protest inedit pe scările de la CCR și vin să stea la coadă pentru democrație, anunță aceștia. Andreea Dumitrescu este la sediul CCR și vine cu toate detaliile.

Klaus Iohannis: Lupta anticorupţie trebuie să meargă înainte şi va merge

Revocarea Laurei Codruța Kovesi din fruntea DNA nu va diminua lupta anticorupție! Este asigurarea pe care a dat-o, miercuri, președintele României, în prima declarație după semnarea decretului. Klaus Iohannis consideră că primul om în stat trebuie să fie și primul care respectă statul de drept.