Țările din Europa Centrală și de Est vor gaze din Azerbaidjan

Ţările din Europa Centrală şi de Est se bazează pe resursele din Azerbaidjan pentru a-şi asigura independenţa energetică faţă de Rusia. Ungaria, România, Bulgaria şi Slovacia au cerut Comisiei Europene să aloce fonduri pentru infrastructura de conectare care ar urma să aducă gaze naturale din Marea Caspică în Europa. Anunţul, făcut de ministrul ungar de externe, vine după ce, la sfârşitul anului trecut, România, Ungaria, Georgia și Azerbaidjan au semnat la Cotroceni un acord pentru transportul energiei electrice verzi.

Președintele Klaus Iohannis, discuție prin telefon cu omologul bulgar, pe tema Schengen. Cei doi au fost de acord că subiectul trebuie menținut activ la nivel european, pentru a facilita o decizie pozitivă în cursul acestui an

Preşedintele Klaus Iohannis a avut joi o convorbire prin telefon cu președintele Bulgariei, Rumen Radev, despre aderarea celor două state la spaţiul Schengen şi despre modalităţile de depăşire a blocajului înregistrat la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne din decembrie anul trecut, conform Administraţiei Prezidenţiale.

Iohannis, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România: Succesul privind MCV din 2022 trebuie completat cu aderarea binemeritată la Schengen. Vom face toate demersurile care țin de noi

Președintele Klaus Iohannis a cerut sprijinul ambasadorilor străini acreditați la București ca România să obțină o decizie favorabilă pentru aderarea la Schengen. Cu ocazia reuniunii anuale a diplomației, șeful statului a primit la Palatul Cotroceni corpul diplomatic acreditat la noi în țară. Le-a spus oficialilor străini că România a gestionat exemplar o situație fără precedent și a enumerat eforurile autorităților și cetățenilor pentru a-i ajuta pe ucraineni.

Președintele Klaus Iohannis, convorbire prin telefon cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Atacurile armatei ruse asupra obiectivelor civile-"crime de război". Legea minorităților naționale, printre subiecte

În cadrul unei convorbiri telefonice cu liderul de la Kiev, președintele Klaus Iohannis "a exprimat profunda îngrijorare și preocupare față de continuarea atacurilor armatei ruse asupra obiectivelor civile și a infrastructurii critice ale Ucrainei, care reprezintă crime de război conform dreptului internațional umanitar", se arată într-un comunicat al Palatului Cotroceni. Klaus Iohannis "a condamnat ferm atacurile aeriene neîncetate ale Rusiei, care au lăsat Ucraina în întuneric și frig".

Mesajele politicienilor de Anul Nou. Ciolacu: Românii și-au demonstrat hotărârea pe tot parcursul acestui an. Este timpul ca și guvernul nostru să-și demonstreze în 2023 determinarea

Politicienii de la vârful statului le mulţumesc românilor pentru exemplul de solidaritate pe care l-au dat în acest an dificil şi le promit că vor valorifica în 2023 oportunităţile şi lecţiile învăţate din crize. Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă îndeamnă la responsabilitate şi unitate, iar preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, promite că partidul său va acţiona în continuare pentru stabilitate politică.