Klaus Iohannis
Șeful statului a fost întrebat astăzi, la conferința de presă, despre faptul că în mediile politice interne și externe se discută despre posibilitatea ca el să fie succesorul actualului șef al NATO, Jens Stoltenberg, când mandatul acestuia se va termina.
Klaus Iohannis: Da, cred că este nevoie de revizuirea și modernizarea Constituției și nu, nu cred că este posibil politic până în 2024
Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat astăzi, la conferința de presă de la Palatul Cotroceni, dacă el crede că este nevoie până în 2024 de o revizuire a Constituției în mod amplu.
Klaus Iohannis: Nu avem un plan de a intra într-un procedeu de austeritate. Trebuie să avem răbdare, Guvernul să sprijine populația vulnerabilă în toate privințele și să vină în sprijinul economiei
"Nu se discută despre nicio taxă şi despre niciun impozit pentru oamenii de rând", a anunţat preşedintele Klaus Iohannis, la conferinţa de presă organizată astăzi, la Palatul Cotroceni. Şeful statului s-a declarat în favoarea păstrării cotei unice de impozitare, dar și împotriva taxei de solidaritate, susţinută de social democrați. "Pentru introducerea impozitului progresiv este nevoie de digitalizarea completă a sistemului", a adăugat preşedintele. Președintele a mai vorbit despre măsurile de depășire a crizei, legile securității naționale, programul România Educată și alte subiecte. TVR Info a transmis conferința LIVE, într-o Ediție Specială. Stiriletvr.ro vă prezintă declarațiile și răspunsurile președintelui, în format LIVE TEXT.
Lege promulgată: Documentele financiar-contabile nu vor mai trebui arhivate 50 de ani, ci doar 5 ani
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede înlocuirea obligaţiei privind arhivarea documentelor financiar-contabile pentru 50 de ani cu o perioadă de 5 ani.
Întâlnire Klaus Iohannis - Recep Erdogan. Surse diplomatice: România, rol activ în negocierile care au dus la deciziile majore ale reuniunii de la Madrid
Preşedintele Klaus Iohannis a avut joi o întâlnire bilaterală cu omologul turc, Recep Erdogan, în marja participării la summitul NATO de la Madrid. A fost subliniată relația foarte puternică dintre cele două țări, în special în domeniul economic.
Președintele Turciei Recep Erdogan l-a întrebat pe Klaus Iohannis ce mai face Hagi
Președintele României, Klaus Iohannis, a avut joi, o întrevedere cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, în marja participării la Summitul NATO de la Madrid. Klaus Iohannis a reliefat nivelul foarte bun al relației de Parteneriat Strategic dintre România și Turcia, iar omologul său a subliniat faptul că cele două țări au o relație foarte puternică. De asemenea, cei doi au salutat nivelul în creștere al relațiilor economice, precum și reuniunea recentă a Comisiei mixte economice.
Iohannis: România salută „nivelul fără precedent” de cooperare practică între NATO și UE. O altă decizie notabilă, posibilitatea de a crește Grupul de Luptă la nivel de brigadă
Președintele Klaus Iohannis a reafirmat, joi, în cadrul Summitului de la Madrid, susținerea României pentru cooperarea NATO cu Uniunea Europeană, salutând nivelul fără precedent de interacțiune și cooperare practică între cele două organizații.
Președintele Iohannis: Este posibil ca MCV să fie ridicat până la finalul anului, dacă legile justiției vor fi corectate
Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, într-o conferință de presă la Madrid, că Mecanismul de Cooperare şi Verificare ar putea fi ridicat până la finalul anului, dar a subliniat că o astfel de decizie la nivel european depinde de reformele interne din domeniul justiţiei. Șeful statului a precizat că a discutat cu vicepreședinta Comisiei Europene, Vera Jourova, despre ridicarea MCV, în cazul în care legile justiției vor fi corectate.
Președintele Klaus Iohannis și Carmen Iohannis, la dineul oferit de Regele Felipe al VI-lea. Moment mai puțin protocolar: Emmanuel Macron și Brigitte, la pas pe străzile din Madrid
Marți seară, la Madrid, Regele Felipe al VI-lea și Regina Letizia au oferit un dineu în onoarea șefilor de stat și de guvern care participă la summitul NATO.

