Măsurile de relaxare valabile de sâmbătă: fără mască în spațiile publice neaglomerate, fără interdicții de circulație noaptea, terase deschise până la ora 24.00. Reguli pentru competiții sportive și pentru spectacole

Vineri seară, la Palatul Victoria, s-a desfășurat ședința de guvern pentru adoptarea primului set de măsuri de relaxare, valabile de sâmbătă. O noutate o prezintă prelungirea programului teraselor până la ora 24.00. De asemenea, va fi permis accesul publicului pe stadioane, cu prezența la 25% din capacitate. La spectacolele în aer liber se va permite prezența a 500 de persoane, iar în sălile de sport vor fi acceptate persoane până la 70% din capacitate. Este eliminată importanța documentului care dovedea trecerea prin boala COVID-19. Pentru a participa la evenimente, cei care au fost infectați cu SARS-CoV-2 trebuie să prezinte fie rezultatul unui test, fie certificatul de vaccinare.

K. Iohannis, convorbire telefonică cu președintele Ucrainei despre situația îngrijorătoare de securitate din regiune. Volodimir Zelenski l-a invitat din nou pe președintele României să efectueze o vizită în Ucraina

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut miercuri o convorbire telefonică cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la solicitarea înaltului demnitar ucrainean. Convorbirea a prilejuit un schimb de opinii pe marginea situației îngrijorătoare de securitate din regiune, dar și în ceea ce privește stadiul și perspectivele relației bilaterale dintre România și Ucraina, anunță Administrația Prezidențială.

''Justice Sword 21''/Iohannis: Este extrem de important să avem forțe bine antrenate, bine pregătite pentru apărare. Duda: Devenim tot mai compatibili cu aliații noștri, chiar și cu SUA

Desfăşurare impresionantă de forţe militare în poligonul de la Smârdan, Galați, cu ocazia exerciţiului "Justice Sword 21". Soldații români și polonezi mobilizaţi în structurile Brigăzii multinaţionale NATO de la Craiova au executat manevre complexe, în prezenţa președinților României și Poloniei.

Iohannis: Am discutat cu preşedintele Poloniei despre aprofundarea Parteneriatului strategic. Sedinţă a guvernelor în a doua parte a anului. Andrzej Duda: Aş dori să se îmbunătăţească colaborarea militară

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că a discutat cu omologul său polonez despre aprofundarea şi extinderea Parteneriatului strategic româno-polonez, anunţând că în a doua parte a anului va avea loc o nouă şedinţă comună a guvernelor celor două ţări la care va fi agreat un nou plan de acţiune al Parteneriatului pentru perioada 2021-2025.

Președintele Klaus Iohannis: În România stăm extraordinar de bine cu această campanie de vaccinare. Astăzi vom depăși suta de mii de persoane vaccinate într-o zi

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat astăzi centrul de vaccinare anti-COVID de la Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Alexandru Gafencu" din Constanţa, unde peste 500 de persoane s-au imunizat deja. Șeful statului a apreciat felul în care a fost organizat centrul și a subliniat că "noi stăm (...) extraordinar de bine cu această campanie de vaccinare". "Am aflat de la domnul colonel dr. Gheorghiță că astăzi vom depăși suta de mii de persoane vaccinate într-o zi și vom ține ritmul", a ținut să sublinieze Klaus Iohannis.