Președintele Iohannis, după consultările cu partidele: Nu sunt încă întrunite condițiile pentru desemnarea unui candidat pentru a forma un nou guvern. Convoc noul Parlament pentru 21 decembrie

Președintele Klaus Iohannis amână desemnarea unui prim-ministru. Va mai fi cel puțin o rundă de consultări, a anunțat șeful statului, la capătul seriei de întâlniri de luni, la care a constatat că nu sunt întrunite condițiile pentru desemnarea unui premier. Klaus Iohannis face însă o altă mutare și convoacă noul parlament pe 21 decembrie. Biroul Electoral Central tocmai a anunțat finalizarea redistribuirii mandatelor, ultima procedură după alegeri.

Discuții între PNL, USR PLUS și UDMR pentru constituirea coaliției de guvernare. Eșec în a doua zi a negocierilor

PNL și USR-PLUS vor merge cu propuneri diferite de premier la consultările de mâine de la Palatul Cotroceni. Cel puțin această strategie se prefigurează după o nouă rundă de negocieri fără vreun acord ferm. Formațiunile care încearcă să contureze o majoritate nu s-au înțeles cum să împartă principalele funcții din guvern și parlament. UDMR decide mâine dacă va avea propria nominalizare de premier.

Marcel Ciolacu: Voi avea o discuție cu colegii mei. Dacă nu suntem invitați ca partid câștigător, să nu mergem la consultările de la Cotroceni

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat la TVR, în emisiunea România 9, că PSD nu ar trebui să meargă la consultările de la Cotroceni, dacă nu este invitat ca partid câștigător al alegerilor parlamentare. El a adăugat că reprezentanții partidelor de dreapta și președintele României, Klaus Iohannis, nu țin cont de rezultatul votului de duminică.

Orban, după discuțiile cu Iohannis: Am făcut o analiză a alegerilor şi am discutat paşii pentru formarea unei majorităţi parlamentare

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că, la întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis pe care a avut-o marţi la o vilă de protocol alături de mai mulţi lideri liberali, discuţiile au vizat "o analiză a alegerilor" şi "paşii pentru formarea unei majorităţi parlamentare şi pentru constituirea cât mai rapidă a unui guvern".

Ludovic Orban: Am luat decizia să-mi depun mandatul de prim-ministru. Nu mă cramponez de nicio funcție, nu pun condiții

Ludovic Orban a anunţat, luni seară, la Palatul Victoria, că îşi depune mandatul din funcţia de prim-ministru, explicând că decizia are un obiectiv precis - demararea negocierilor pentru un nou guvern în urma rezultatelor înregistrate la alegerile parlamentare. Premierul a adăugat că prin demisia sa arată că nu se cramponează de nicio funcție și nu pune condiții. Conferința de presă a fost transmisă în direct la TVR1. 

Klaus Iohannis: Partidele de centru dreapta au obținut peste 50% din voturi. Se cristalizează rapid deja o coaliție de centru-dreapta. Peste câteva zile, voi convoca consultări cu partidele

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni că rezultatele alegerilor parlamentare arată că nu există un câștigător. El a adăugat că partidele de centru dreapta au obținut peste 50% din voturi.  ”Pot să vă spun că acesta a fost obiectivul meu”, a arătat președintele României.