Decretele pentru numirea noilor procurori-șefi, semnate de preşedintele Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretele pentru numirea în funcție a noilor șefi la Parchetul General, DNA și DIICOT. În cazul Gabrielei Scutea, de la Parchetul General, şi al Giorgianei Hosu, de la DIICOT, şeful statului nu a ţinut cont de avizele negative ale CSM, pe care le-a catalogat drept superficiale. Noul şef DNA este procurorul din Sălaj Crin Bologa. Acesta a primit aviz pozitiv în unanimitate de la CSM.

CCR: Parlamentul şi Preşedinţia au termen până în 14 februarie pentru a-şi prezenta poziţia după sesizarea PSD privind nominalizarea lui Ludovic Orban a doua oară ca premier

Parlamentul şi Preşedinţia au termen până în 14 februarie pentru a-şi prezenta poziţia referitoare la sesizarea PSD în legătură cu nominalizarea lui Ludovic Orban pentru a doua oară ca premier, a anunţat Curtea Constituţională, potrivit News.ro. Conform textului sesizării, conflictul de natură constituţională între cele două autorităţi ale statului constă în exercitarea în mod discreţionar a atribuţiilor preşedintelui.