lapoviţă
Ninge abundent în masivul Făgăraş. La altitudine de peste 1.700 de metri s-a depus deja un strat de zăpadă de 20 de centimetri. Mai mult, s-au format troiene periculoase de peste jumătate de metru, iar vizibilitatea este redusă.
A nins la Vârful Omu. Salvamontiștii atenționează turiștii că trebuie să fie echipați corespunzător
Temperatura a scăzut considerabil în toată țara, iar la Vârful Omu ploaia s-a transformat rapid în lapoviță, apoi în ninsoare.
Cod galben de burniţă în zone din judeţele Gorj, Olt, Vâlcea şi Dolj, miercuri dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri o atenţionare nowcasting Cod galben de burniţă valabilă până la ora 10:00 în zone din patru judeţe din Oltenia.
Informare meteo de precipitaţii moderate, predominant sub formă de ninsoare, de sâmbătă dimineaţa până duminică după-amiaza
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri o informare meteo de precipitaţii moderate cantitativ, predominat sub formă de ninsoare, pentru Banat, Crişana, Maramureş şi vestul şi nord-vestul Transilvaniei, valabilă de sâmbătă, ora 4:00, până duminică, ora 12:00.
Cod galben de ploi, ninsori și polei. Precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, ninsori în zona montană înaltă şi în Moldova, până marţi
Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat duminică informarea meteo, previzionând că temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, local moderate cantitativ, până marţi la ora 10:00.
Cod galben de ninsori moderate şi vânt puternic în zonele montane din 13 judeţe, până luni dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de ninsori moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă până luni dimineaţa, în zone din 13 judeţe.
ANM: Informare de vânt şi ploaie, lapoviţă şi ninsoare la nivelul întregii ţări, până sâmbătă dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de intensificări ale vântului şi precipitaţii moderate cantitativ sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, valabilă până sâmbătă dimineaţa, în întreaga ţară.
Două avertizări cod galben de intensificări ale vântului și ninsori moderate, în vigoare până miercuri seară
O informare meteo de precipitații sub formă de ninsoare și lapoviță este valabilă până joi, la ora 10.00. Un prim cod galben instituit pentru Moldova și nord-estul Munteniei vizează intensificări ale vântului și este în vigoare de la ora 12.00, până miercuri la ora 18.00. Al doilea cod galben este în vigoare până miercuri, la ora 21.00.
Vremea se încălzește de vineri. În weekend temperaturile vor ajunge la 15 grade, iar săptămâna viitoare se întorc ploile
Vreme de iarnă în mai toată țara de câteva zile, cu nămeti cum nu am avut aproape deloc în acest sezon. Când am putea să ne bucurăm de temperaturi mai ridicate, specifice lunii martie, ne spune Florinela Georgescu.

