Guvern: Premierul nu a fost invitat în mod oficial să participe la dezbaterile Parlamentului

Guvernul a transmis, luni, o precizare de presă, în care afirmă că nici primul ministru și nici miniștrii Sănătății și Justiției nu au fost invitați în mod oficial să participe la dezbaterile legate de Legea carantinei și izolării. În plus, Ministerul Justiției a transmis că Marcel Ciolacu face afirmații false când a declarat că proiectul privind carantina a fost avizat de Minister.

Disputele politice întârzie votul pentru noua lege a carantinei şi izolării

Dezbaterile din Comisia juridică a Senatului s-au amânat la propunerea social-democraţilor şi vor fi reluate abia luni. Senatorii PSD susţin că legea carantinei și izolării încalcă unele drepturi fundamentale ale omului. Premierul Ludovic Orban s-a declarat însă revoltat de amânarea votului şi îi acuză pe social-democraţi de sabotaj.