legea salarizării
Trei federații reprezentative din învățământ protestează, miercuri, 25 mai, între orele 11-13, în fața Palatului Victoria. Principala nemulțumire a sindicatelor este neaplicarea legii salarizării, la 2 ani de la termenul prevăzut legal, potrivit unui anunț publicat pe paginile de pe rețelele de socializare.
Bogdan Hossu: Se va forma un grup de lucru care se va ocupa de problemele apărute în aplicarea Legii salarizării
Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a anunţat, joi, după şedinţa Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că săptămâna viitoare, la nivelul Guvernului, se va constitui un grup de lucru care se va ocupa de problemele care au apărut în urma aplicării Legii salarizării.
Mii de polițiști refuză să dea amenzi în semn de protest față de nerespectarea legii salarizării. Încasările din amenzi s-au redus cu 80 la sută
Mii de polițiști din toată țara refuză să mai dea amenzi. Celor prinși că au încălcat legea le dau doar avertismente. Este forma lor de protest față de nerespectarea legii salarizării. Cei care greșesc sunt încurajați să repete abaterea, iar bugetul statului pierde bani. De la 1 decembrie s-au redus cu 80 la sută încasările din amenzi.
Premierul Florin Cîțu: Memorandumul privind salarizarea nu vine cu nicio reducere în sectorul bugetar. Ministerele trebuie să prezinte în 30 de zile viziunea pentru familiile ocupaționale pe care le coordonează
Premierul Florin Cîţu a ținut să precizeze joi, la finalul ședinței de guvern, că memorandumul propus de Ministerul Muncii privind salarizarea în sistemul public nu vine cu nicio reducere. "Prin acest memorandum intenționăm să creștem acele salarii care au fost mereu lăsate în urmă prin inechitățile legislației adoptate în trecut. Și, de asemenea, salarizarea în sectorul public va deveni unitară, predictibilă echitabilă și va fi de asemenea în corelație cu eficiența instituțiilor publice", a subliniat ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Sporurile salariale ar putea fi reduse
Se pregătesc schimbări importante în noua lege a salarizării! Sistemul de acordare a sporurilor este primul vizat de Ministerul Muncii care a pregătit un memorandum cu noile principii.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan: Mi-aș dori ca undeva într-un an să punem pe masă o variantă sustenabilă și echitabilă de salarizare în sistemul public
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a declarat la Botoşani ca îşi doreşte ca, în termen de un an, ministerul pe care îl conduce să prezinte un nou proiect de lege a salarizării în sistemul bugetar. Turcan a subliniat că deja se lucrează la "o variantă sustenabilă şi echitabilă de salarizare în sistemul public".
Premierul Florin Cîțu: În sectorul public nu cred că mai există un salariu minim
Premierul Florin Cîţu a subliniat miercuri seară că în sectorul public nu mai există un salariu minim, sporurile fiind acordate "doar pentru că tu apari la locul de muncă".
Parlamentari de la PSD și AUR, surprinși luni noaptea în timp ce votau bugetul și pentru colegii absenți
Dezbaterile pentru buget din plenul Parlamentului începute ieri după amiază s-au transformat într-o adevărată ceartă pe bani, cu atacuri politice și jigniri între aleșii Puterii și Opoziției. Unii parlamentari au împărțit în sala păpuși şi au strigat că e nevoie de alocaţii mai mari. Alții au fost prinși în flagrant în timp ce votau și pentru colegii absenți. Discuțiile s-au prelungit până după miezul nopții și au fost reluate astăzi, când este programat și votul final.
Bugetul de stat a fost votat în Parlament cu 234 de voturi pentru și 170 împotrivă. Premierul F. Cîțu: Faptul că bugetul a trecut fără amendamente arată că suntem o coaliție unită
După întârzieri, certuri și atacuri politice, bugetul de stat pentru acest an a trecut de votul final în Parlament. Este pentru prima dată când propunerea făcută de Guvern iese din dezbaterile senatorilor și deputaților fără modificări. Niciunul dintre amendamentele depuse de Opoziție nu a fost adoptat. După vot, premierul Florin Cîțu a spus că "este un buget bun, echilibrat, cu care începem reconstrucția României, și nu poți face acest lucru decât prin reformă și investiții".

