Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei cere Comisiei de la Veneția un punct de vedere privind Legile Justiției din România

Comisia de la Veneţia, sesizată privind Legile Justiţiei din România. Liberalii din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei au convins comisia de  monitorizare a acestui for să ceară un punct de vedere Comisiei de la Veneţia cu privire la cele trei legi controversate privind Statutul magistraţilor, organizarea judiciară şi CSM.

K. Iohannis, despre legile justiției: Dacă Parlamentul a creat cel mai mare scandal public, măcar pe final să le aducem într-o formă bună

"Legile Justiției încă nu au ajuns la mine. Nu au ajuns instituțional, la președinte. În momentul în care vor ajunge la mine, o să fac o declarație pe această temă, cum văd calitatea legilor, ce pași trebuie făcuți" - a răspuns președintele Klaus Iohannis întrebărilor legate despre legile justiției, în timp ce era la Salonul Auto de la București.

Klaus Iohannis: Cred că trebuie să-i ajutăm pe moldoveni pe parcursul lor european, mai puțin important e să avem discursuri bombastice

Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat, cu ocazia vizitării Salonului Auto, de ce a lipsit ieri de la ședința solemnă din Parlament, dedicată centenarului unirii Basarabiei cu România. "e bine să ne punem întrebarea cum putem real, astăzi, să ajutăm Moldova, și cred că putem prin măsuri economice, prin ajutor financiar. (...) Cred că aici avem abordări ușor diferite, de la politician la politician. Eu cred că trebuie să-i ajutăm pe parcursul lor european, mai puțin important să avem discursuri bombastice.

Legile Justiţiei care fuseseră declarate neconstituționale au fost votate de Parlament în regim de urgență

Cele 3 legi ale justiției care au fost declarate neconstituționale au trecut din nou de Parlament, cu modificările făcute în comisia specială condusă de Florin Iordache. S-a lucrat aproape în paralel în comisie și în plenul Senatului, care este camera decizională. Opoziția a contestat dezbaterile pe repede înainte și modificările adoptate, dar fără succes. Liberalii le vor contesta din nou la Curtea Constituţională.