Buzău: Castraveţii la care s-au folosit substanţe pentru forţarea coacerii sunt neconformi, au stabilit procurorii

Expertiza de specialitate realizată în cadrul anchetei privind folosirea de substanţe chimice neautorizate pentru coacerea prematură a unor legume a stabilit că în cazul probelor efectuate la tomate, concentraţia folosită nu a fost atât de mare încât să pună în pericol sănătatea consumatorilor, în schimb probele prelevate de la castraveţi au evidenţiat faptul că legumele sunt neconforme consumului populaţiei.

Contrabandă cu substanțe de coacere forțată a legumelor. Consumul poate duce la boli neurodegenerative, dezechilibre hormonale sau cancer

Atentat la sănătatea publică. Așa poate fi descrisă activitatea unor bărbați din Ilfov și Buzău prinși în timp ce făceau contrabandă cu substanțe interzise, folosite la coacerea forțată a legumelor din solarii. Printre cei anchetați sunt și câțiva fermieri care foloseau chimicalele în exces, cu gândul de a vinde rapid marfa în hipermarketuri. Verificările vor stabili și dacă legumele periculoase au ajuns deja la consumatori.