Comisia juridică din Senat a votat grațierea faptelor de corupție - luare și dare de mită, trafic sau cumpărare de influență
Corupţii sunt tot mai aproape de graţiere. O combinaţie între amendamentele depuse de Şerban Nicolae şi Traian Băsescu a fost adoptată în Comisia juridică a Senatului. Ar putea astfel scăpa de pedeapsă cei care au dat sau au luat mită, au făcut trafic de influenţă sau au cumpărat influenţă. Comisia juridică este doar o primă etapă în promovarea legii care trebuie să treacă de voturile din plen şi să fie promulgată apoi. Pe Facebook au apărut deja chemări la proteste.

