Liviu Dragnea
Tensiuni și semne de întrebare în coaliția PSD-ALDE. Totul a fost declanșat de un avertisment lansat pe Facebook de Călin Popescu Tăriceanu, care consideră că România nu e pregătită să preia președinția Consiliului Uniunii Europene fără un consens politic. Declarația a stârnit imediat reacții la vârful PSD.
Legea offshore a fost adoptată de Camera Deputaţilor. Proiectul stabileşte cum va fi exploatat gazul din Marea Neagră
După lungi discuţii si negocieri, legea offshore a fost adoptată Camera Deputaţilor cu 70 de voturi "pentru", trei "împotrivă" şi o abţinere. Actul normativ stabileşte condiţiile în care va fi exploatat gazul din Marea Neagră. Legea offshore a primit ieri aviz pozitiv de la comisiile de specialitate, însă nu fără scandal.
Liviu Dragnea, despre proiectul parteneriatului civil: Categoric îl susţin, dar nu mâine
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că proiectul de lege care vizează parteneriatul civil este al unor organizaţii non-guvernamentale, menţionând că susţine acest proiect, "dar nu mâine".
Liviu Dragnea rămâne cu sechestrul pe avere. Judecătorii Înaltei Curți i-au respins contestația
Contestația lui Liviu Dragnea la sechestrul pus pe avere în ancheta Tel Drum a fost respinsă astăzi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Apărătorii liderului PSD au invocat faptul că nicio instituţie nu s-a constituit parte civilă în acest dosar. Drept urmare, dacă nimeni nu a cerut recuperarea unui prejudiciu, procurorul nu ar fi avut dreptul să ia măsuri asiguratorii.
Crin Antonescu: "Eşecul referendumului nu e motiv de demitere a unui guvern. Dragnea nu trebuie să îşi dea demisia"
Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a declarat, luni seară, că eşecul referendumului de la sfârşitul săptămânii trecute nu este motiv de demitere a guvernului, el adăugând că nici preşedintele PSD, Liviu Dragnea, nu trebuie să îşi dea demisia din această cauză.
ICCJ: Începerea judecării apelului în dosarul Dragnea, amânată pentru 5 noiembrie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat luni, pentru data de 5 noiembrie, începerea judecării apelului în dosarul DGASPC Teleorman, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare.
Cine pe cine ascultă. Liviu Dragnea și Tudorel Toader, dialog la distanță
Ordonanța de urgență pentru modificarea legilor justiției în acord cu observațiile Comisiei de la Veneția mai are de așteptat.
Secția pentru procurori a CSM a luat act cu îngrijorare de declaraţiile publice ale prim-ministrului Viorica Dăncilă, din plenul Parlamentului European
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a transmis miercuri după-amiază că a luat act cu îngrijorare de declaraţiile publice ale premierului Viorica Dăncilă, din plenul Parlamentului European, cu privire la funcţionarea sistemului judiciar din România.
Liviu Dragnea: Vreau să o felicit cu toată forţa pe doamna prim ministru Dăncilă pentru prestaţia de azi, pentru demnitatea cu care a apărat poziţia României
Preşedintele Camerei Deputaţilor și președintele PSD, Liviu Dragnea, a felicitat-o "cu toată forţa" pe premierul Viorica Dăncilă pentru prestaţia avută la dezbaterile de la Strasbourg, transmite Agerpres. Liviu Dragnea a subliniat că drepturile cetăţenilor europeni trebuie respectate în toate ţările membre, inclusiv în România, "pentru care se simte o dublă măsură".

