Joe Biden, în vizită în Irlanda și în Irlanda de Nord. Discurs în parlamentul de la Dublin și promisiunea unor investiții americane

Preşedintele american, Joe Biden, care are origini irlandeze, se află în vizită oficială la Dublin. După discursul din Parlamentul irlandez, liderul de la Casa Albă vizitează orăşelul de unde stră-stră-străbunicii săi au plecat acum 150 de ani către Lumea Nouă. Localnicii sunt în febra pregătirilor. Biden a ţinut să viziteze Republica Irlanda şi Irlanda de Nord pentru a marca 25 de ani de la încheierea acordului din Vinerea Mare - moment cheie în procesul de pace din Irlanda de Nord.

Preşedintele Joe Biden îi îndeamnă pe liderii din Irlanda de Nord să profite de "oportunitatea economică incredibilă"

Preşedintele Joe Biden i-a îndemnat miercuri pe liderii politici din Irlanda de Nord să restabilească funcţionarea instituţiilor locale de guvernare în care îşi împart puterea, cu promisiunea că zeci de mari corporaţii americane sunt gata să investească în regiune, cu prilejul prezenţei sale la Belfast pentru a marca cea de-a 25-a aniversări a păcii.

Aurescu, întâlnire la Londra cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, s-a întâlnit, miercuri, cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, cu ocazia vizitei pe care o efectuează la Londra, prilej cu care a prezentat demersurile de îmbunătăţire a calităţii serviciilor consulare şi a sprijinului în vederea păstrării şi promovării culturii şi identităţii româneşti.

Moscova ameninţă cu un ''răspuns corespunzător'', după ce Londra a anunţat că va oferi Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit

Preşedintele rus Vladimir Putin a asigurat marţi că Rusia va ''răspunde corespunzător'' dacă Marea Britanie va furniza Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit, în timp ce ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a avertizat că rămân tot mai puţini paşi de făcut înaintea unei potenţiale "coliziuni nucleare" între Rusia şi Occident, aceste reacţii venind după ce un responsabil britanic a declarat că tancurile Challenger 2 care vor fi oferite Ucrainei vor fi dotate inclusiv cu muniţie cu uraniu sărăcit, relatează AFP şi Reuters.