Ministerul Afacerilor Externe: Ambasada României, afectată minor de exploziile din Beirut. Personalul misiunii, în afara oricărui pericol

Ministerul Afacerilor Externe precizează că imobilul Ambasadei României la Beirut a suferit avarii minore în urma exploziilor de marți. La momentul producerii deflagrațiilor nu se afla nimeni în sediu, a detaliat ambasadorul României în Liban, Victor Mircea. Au fost întreprinse demersuri pentru obținerea de informații cu privire la cetățenia și identitatea persoanelor afectate. Președintele Klaus Iohannis a transmis condoleanțe familiilor victimelor.

Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău: Militarii rușii nu se retrag din Transnistria

Militarii ruși staționaţi ilegal în Transnistria nu se vor retrage. Asta spune Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău într-un interviu pentru agenția rusă Itar Tass. În replică, Ministerul de externe de peste Prut declară că nu există niciun document care ar servi drept temei pentru staţionarea acestor forţe pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul expres al statului gazdă. Guvernul de la Chișinău cere retragerea militarilor ruși.