magistrala 5 metrou
Metroul circulă de astăzi şi în Drumul Taberei. După 9 ani de la începerea lucrărilor, magistrala 5 a fost inaugurată la nivel înalt. Preşedintele, premierul şi ministrul Transporturilor, dar şi alţi oficiali au fost primii pasageri care au trecut cu metroul prin staţiile noi de pe tronsonul Eroilor - Râul Doamnei. După prânz, şi călătorii au putut să circule fără să plătească bilet.
10 stații, 7 km, 9 ani de așteptare. Metroul din Drumul Taberei, de marți în funcțiune
După aproape 9 ani de așteptare, bucureștenii din Drumul Taberei vor putea merge, în sfârșit, cu metroul, chiar din cartierul în care locuiesc. Magistrala 5 se deschide oficial marți.
Ministrul Transporturilor: Magistrala de metrou Drumul Taberei – Eroilor se deschide marți, 15 septembrie
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat, luni, că magistrala de metrou M5 Drumul Taberei – Eroilor se deschide începând de marți, 15 septembrie.
Ludovic Orban: Metroul din Drumul Taberei va fi dat în folosință săptămâna viitoare
Metroul din Drumul Taberei va fi dat în folosinţă săptămâna viitoare. Anunţul a fost făcut de premierul Ludovic Orban.
O nouă amânare. Bucureștenii vor putea circula cu metroul spre Drumul Taberei doar la sfârșitul anului
Lucrările la metroul din Drumul Taberei nu vor fi recepţionate la sfârşitul lunii iunie. Deși ultimul termen de finalizare a lucrărilor pentru Magistrala 5 era finalul lunii iunie, Metrorex mai are nevoie de 1.000 de angajaţi pentru a termina lucrările.
Din iunie se va circula pe Magistrala 5 de metrou, Eroilor - Râul Doamnei. Confirmarea vine din partea ministrului Transporturilor
Metroul din Drumul Taberei va circulă din iunie. Este promisiunea ministrului Transporturilor. Lucian Bode spune că nu sunt motive pentru o nouă întârziere a lucrărilor. Și alți miniștri înaintea lui au avansat termen după termen, dar realitatea i-a contrazis. Investiția, necesară pentru a descongestiona traficul într-unul dintre cele mai aglomerate cartiere ale Capitalei, trebuia să fie gata acum 4 ani.
Metroul din Drumul Taberei rămâne în depou. Noul ministru al Transporturilor nu a anunțat un termen pentru darea în folosință a liniei
Cei peste 300.000 de locuitori ai cartierului bucureștean Drumul Taberei mai au de așteptat până când vor circula cu metroul. Lucrările la Magistrala 5, Eroilor - Râul Doamnei, nu vor fi gata nici anul acesta, a anunțat noul ministru al Transporturilor. Lucian Bode nu a avansat un alt termen pentru darea în folosință a liniei de metrou care trebuia finalizată încă din 2015.
Metrorex are proprire pe conturi. Lucrările la Magistrala 5, încetinite
Locuitorii din Drumul Taberei mai au de așteptat până să aibă metrou.
Nereguli la CFR Marfă şi la Metrorex. Rezultatele verificărilor făcute de Corpul de Control al Ministerului Transporturilor au fost publicate înainte de demisia lui Lucian Șova
Chiar înainte de a-și da demisia din guvern, ministrul Transporturilor a făcut publice neregulile descoperite de Corpul de control la CFR Marfă și la Metrorex. Sunt acuzații care vizează posibile fraude la contractul pentru magistrala 5 de metrou, dintre Drumul Taberei și Pantelimon, dar și un eventual prejudiciu de 19 milioane de lei la CFR Marfă. Vlad Ungar ne spune mai multe.
- 1
- 2

