Maia Sandu
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că Aeroportul Internațional de la Chișinău a fost recuperat de statul moldovean după mai multe procese în instanţă
Maia Sandu a fost primită de Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, la Palatul Elisabeta. Președintele Republicii Moldova a semnat în Cartea de Aur a Palatului
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, care se află într-o vizită de lucru în ţara noastră, a fost primită, luni, de Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, la Palatul Elisabeta. La intrarea în Palatul Elisabeta, Maia Sandu a fost întâmpinată de Majestatea Sa şi Principele Consort, iar apoi a fost invitată în Sala Regilor.
Președintele Klaus Iohannis a purtat discuții cu cancelarul german Olaf Scholz. ”Germania se află ferm de partea României”
Cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz, a fost primit, luni, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis. România îşi îndeplineşte rolul de garant al securităţii la frontiera externă, iar aderarea la spaţiul Schengen va consolida acest spaţiu, a declarat, luni, preşedintele Klaus Iohannis, după convorbirile avute la Palatul Cotroceni cu cancelarul german, Olaf Scholz.
Maia Sandu s-a adresat Summit-ului pentru Democrație: „Căutăm parteneri în rândul altor democraţii care să ne ajute să rămânem parte din lumea liberă”
"Soarta democraţiei din Republica Moldova este testul pentru democraţiile lumii". Este declaraţia preşedintei Maia Sandu care s-a adresat Summitului pentru Democraţie, eveniment organizat virtual şi găzduit de Departamentul de Stat al SUA. În cadrul intervenţiei, Maia Sandu a evidenţiat influenţa nefastă a Kremlinului şi a cerut ajutorul altor democraţii pentru ca Republica Moldova să rămână parte din lumea liberă.
Secretarul general adjunct NATO, Mircea Geoană: Încercarea de a răsturna un regim democratic ales e o operațiune activă în R. Moldova. Sper ca cetățenii să înțeleagă că a rămâne în zona gri a Europei e o invitație la agresiune și la sărăcie
Rusia nu are resurse suficiente ca să ajungă până la Odesa, Transnistria și să închidă bucla, iar NATO nu vede un risc de atac militar iminent la adresa Republicii Moldova, a declarat într-un interviu în exclusivitate pentru TVR INFO secretarul general adjunct al Alianței Nord-Atlantice, Mircea Geoană. "Asta nu înseamnă că Federația Rusă nu folosește, în timp ce vorbim, un arsenal al războiului hibrid în totalitatea sa împotriva Republicii Moldova", a remarcat oficialul NATO, care a subliniat că încercarea de a răsturna un regim democratic ales "este o operațiune activă" în R. Moldova.
EXCLUSIV Mircea Geoană: Nu avem semne cu privire la intenția iminentă a Rusiei de a deplasa echipamente nucleare tactice pe teritoriul Belarusului, dar în sine este un gest provocator și iresponsabil
Într-un interviu în exclusivitate pentru TVR INFO, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a ținut să remarce că decizia anunțată de Moscova privind găzduirea în Belarus de arme nucleare tactice "nu este ceva cu totul nou", având în vedere că Minskul a modificat Constituția în acest sens. Oficialul NATO remarcă însă calea iresponsabilă aleasă de liderii ruși, motivată, cel mai probabil de nevoia de justificare după ce au ratat obiectivele propuse. "Federația Rusă poate nu mai este o super-putere economică, poate nu mai este super-putere în sensul obișnuit al termenului, dar o super-putere nucleară este în continuare - și au fost multe decenii în care împreună cu SUA în principal a existat o anumită rezervă în astfel de comunicări pe teme atât de sensibile", a ținut el să remarce.
Serghei Lavrov: Federația Rusă poartă responsabilitatea pentru cetățenii ruși din Transnistria
Moscova poartă responsabilitatea pentru cetăţenii ruşi din Transnistria, iar mandatul contingentului rus de menţinere a păcii din stânga Nistrului îşi păstrează pe deplin actualitatea, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, într-un interviu acordat marţi agenţiei ruse de presă de stat TASS.
Charles Michel, la Chișinău: Nu sunteți singuri. Suntem gata să facem și mai mult. Statele membre au solicitat CE să prezinte un pachet de sprijin până în vară pentru R. Moldova
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, se află, marți, în vizită oficială la Chişinău, în condiţiile în care capitala Republicii Moldova se pregăteşte să găzduiască în iunie summitul Comunităţii Politice Europene.
România sprijină Republica Moldova pe toate planurile. Premierul Nicolae Ciucă, vizită oficială la Chișinău: R. Moldova se bucură de un capital de simpatie fără precedent la nivel european şi internaţional
Dacă președintele Iohannis a susținut cauza Republicii Moldova la Bruxelles, premierul Ciucă și miniștri din sectoare economice cheie au mers la Chișinău, să discute ajutoare concrete pentru ca țara vecină să fie in siguranță, într-o perioada dificilă. "Împărtășim trecutul și construim viitorul", a declarat premierul moldovean Dorin Recean, după discuțiile cu oficialii de la București.

