majorări salariale
Aproximativ 53% dintre angajaţi se aşteaptă ca anul acesta să le crească salariile, iar 40% au de gând să îşi caute un alt loc de muncă dacă acest lucru nu se va întâmpla în contextul majorării inflaţiei, conform unui sondaj realizat de o comunitate online a angajaţilor din România.
CNS Cartel Alfa protestează la Cotroceni. Protestatarii sunt nemulțumiți de preţurile ridicate la energie, de neaplicarea Legii Salarizării şi blocarea negocierilor colective
Sindicalişti ai Confederaţiei Naţionale Cartel Alfa protestează vineri la Palatul Cotroceni, aceasta fiind ultima acţiune din cadrul "Marşului Anti-Sărăcire", care a debutat pe 17 octombrie.
Calcul pentru majorarea salarială pe care ar urma să o primească din august bugetarii: o pătrime din diferenţa dintre salariul de bază pe 2022 şi cel din decembrie 2021
Guvernul vrea să majoreze salariile pentru angajații la stat. Creşterea ar urma să intre în vigoare chiar luna aceasta și îi vizează pe toți bugetarii, cu excepția demnitarilor, a personalului din administrația publică locală și a angajaților din sănătate și educație. Pentru cei implicați în proiecte cu finanțare europeană, salariile ar urma să fie majorate cu până la 50%.
Ordonanță pe masa guvernului, în ședința de vineri: salariile din sistemul bugetar înghețate, majorări doar pentru o parte din angajații din Sănătate. Fără pensii speciale pentru primari în 2022
Salariile și sporurile din sistemul bugetar vor fi înghețate anul viitor și doar pentru o parte a personalului din sănătate sunt prevăzute majorări. Guvernul vrea să adopte aceste măsuri vineri, înainte să aprobe bugetul pentru 2022. Ordonanţa mai prevede schimbarea taxării micro-întreprinderilor și sancționarea penală a companiilor care nu virează la stat contribuțiile angajaților. Sindicatele și-au exprimat deja nemulțumirile și amenință cu proteste.
Indemnizații mai mari pentru rezerviștii voluntari
Guvernul a aprobat mărirea indemnizației pentru rezerviștii voluntari. Asta după ce în ultimii ani, armata nu și-a putut ocupa posturile din cauza sumelor ridicole de 120-150 de lei pe care un astfel de rezervist voluntar le-ar fi primit, atunci când nu ar fi fost la unitate. Anul trecut, MApN a încercat, fără succes, să atragă 1300 de ofițeri, subofițeri sau soldați rezerviști în unități din 9 județe și din Capitală.
MApN: Sumele alocate rezerviștilor militari au fost majorate
Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunță că Guvernul a aprobat modificarea legii privind Statutul rezerviștilor militari, care va duce la creșterea atractivității serviciului militar în calitate de rezervist prin majorarea nivelului de remunerare şi prin eliminarea unor obligaţii.
Greva generală de la metrou se suspendă. Sindicaliștii acordă un răgaz noii conduceri a Ministerului Transporturilor
Conflictul politic la nivel înalt, fie și indirect, a pus frână dorinței angajaților de la metrou să facă grevă. Programat pentru mâine, protestul a fost amânat, pentru că sindicaliștii de le metrou doreau să discute cu noul ministru de la Transporturi, Lia Olguța Vasilescu. Deocamdată decizia rămâne la vechiul ministru, Lucian Șova. Între timp și Tribunalul București a decis că încetarea lucrului este ilegală. În tot acest conflict de muncă, pe lângă salarii, sunt în joc și veniturile de milioane de lei ale sindicatelor, obținute din închirierea spațiilor comerciale din subteran.
Ion Rădoi: Dacă negocierile privind noul Contract Colectiv de Muncă de la metrou eşuează, declanşăm greva generală în 10 - 15 noiembrie
Prevederile Contractului Colectiv de Muncă (CCM) actual expiră pe data de 27 octombrie, iar dacă negocierile care vor continua şi astăzi vor eşua vom declanşa greva generală, undeva pe 10 - 15 noiembrie, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Ion Rădoi, preşedintele Unităţii Sindicatului Liber Metrou (USLM).
Cel mai mare sindicat european, IG Metall, declanșează greve naționale în Germania
Cel mai mare sindicat din Europa, IG Metall a declanșat greve naționale de avertisment în Germania. Conflictul social se anunță unul dintre cele mai dure din ultimii ani. Economia țării merge foarte bine și muncitorii vor să fie părtași la profitul patronilor.
- 1
- 2

