Acuzații de malpraxis la Spitalul Județean Craiova. Familia unui bărbat care a decedat, cu pneumonie severă şi meningită, spune că pacientului nu i s-au recoltat probe

Familia unui bărbat care a murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova acuză personalul medical de neglijenţă. Medicilor li se impută faptul că nu i-au recoltat probe pacientului „din lipsă de eprubete" şi că bărbatul nu a fost văzut de un medic specialist, ci numai de un rezident. Conducerea spitalului spune că, în acea perioadă, au existat eprubete și face o anchetă în acest caz. Şi Poliţia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Trei medici de la Spitalul Județean de Urgență din Focșani sunt cercetați penal după moartea unei tinere mame

Trei medici de la Spitalul Județean de Urgență din Focșani sunt cercetați de procurori pentru ucidere din culpă, fals intelectual și favorizarea infractorului, după moartea unei tinere mame, în vârstă de 17 ani. Fata a murit din cauza unor complicații apărute în urma unei operații de cezariană, se arată în raportul medicilor legiști. Cu câteva zile înainte să se stingă, tânăra mămică a fost operată de nu mai puțin de trei ori. A fost însă prea târziu. Informații cu puternic impact emoțional!

Medicii de la Spitalul Județean din Constanța, acuzați de familia unui pacient că nu i-au acordat rapid îngrijirile medicale corespunzătoare, iar starea lui s-a înrăutățit. Spitalul invocă protocolul medical. Ministrul Sănătății, reacție în acest caz

Acuzaţii grave la Spitalul județean din Constanța. Familia unui bărbat spune că echipa de la Unitatea de primiri urgenţe nu i-a acordat îngrijiri pacientului și că acesta a fost lăsat să aștepte mai multe ore, fără tratament. Bolnavul fusese adus cu ambulanţa, din cauza unor probleme neurologice. Conducerea spitalului susține că bărbatul a primit toate îngrijirile necesare. Atenție, sunt detalii cu puternic impact emoțional!

Acuzații de malpraxis la spitalul de urgență din Brăila. ”Nu i-au dat de mâncare, mâncarea cumpărată de mine nu a ajuns la ea. O asistentă a zis că mi se pare mie”

Fiul unei femei de 83 de ani îi acuză pe doctorii spitalului de urgență din Brăila de malpraxis şi neglijenţă. Bărbatul susține că mama să a luat din unitatea medicala o infecție nosocomială, care i-a agravat starea şi a dus în final la moartea pacientei. Familia a făcut plângeri la Colegiul Medicilor și la poliție.

Un băiețel de patru ani a murit pe masa de operație. Copilul, operat anterior de hernie inghinală, a făcut stop cardio-respirator

Durere mare într-o familie din Vrancea, după ce copilul lor de 4 ani a murit la Spitalul Județean Focșani. Băiatul a fost operat de hernie inghinală, dar starea sa de sănătate s-a înrăutățit după ce a fost externat. Și a avut nevoie de o nouă intervenție chirurgicală, în timpul căreia a făcut stop cardio respirator. Părinții sunt disperați și îi acuză pe medici de malpraxis. Atenție, urmează detalii cu puternic impact emoțional!