"Apa lui Cuza", marcă înregistrată la OSIM! Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași vrea să exploateze un izvor din Grădina Botanică
Grădina Botanică din Iaşi este o adevărată oază. Pe lângă plante și seminţe exotice, acolo există și mai multe izvoare de ape minerale foarte apreciate de localnici. Conducerea Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" s-a gândit să le exploateze, deocamdată pentru consum intern și protocol. Un prim pas s-a făcut prin înregistrarea la OSIM a mărcii denumite "Apa lui Cuza". La izvorul cu numărul 3 se vor face investiţii estimate la 150 de mii de euro.

