STUDIU. Creșterea nivelului mărilor s-a accelerat din 1990 până în prezent

Nivelul mărilor a crescut în ritm accelerat din anii '90 până în prezent pe fondul unor valori de temperatură din ce în ce mai mari care au accentuat fenomenul de dezgheț al calotei glaciare a Groenlandei și, ca urmare, scurgerea în oceane a unei cantități semnificative de apă, informează Reuters citând un studiu publicat luni de o echipă internațională de oameni de știință.