Maşinile diesel au zilele numărate

Potrivit Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România, începând din anul 2030, în țara noastră nu vor mai fi vândute autoturisme care folosesc motorina drept combustibil. Reprezentanții APIA estimează că, anul acesta, în România, vor fi achiziționate circa 12.000 de maşini electrice, iar numărul celor pe benzină, hibrid şi electrice va creşte puternic, în anii următori

UE pregăteşte sfârşitul maşinilor diesel şi pe benzină. Comisia Europeană are în vedere eliminarea completă a emisiilor auto începând din anul 2035

Autoturismele diesel şi pe benzină şi-au trăit viaţa, iar viitorul este al celor electrice - Comisia Europeană ar putea propune miercuri reducerea la zero a emisiilor de CO2 pentru vehiculele noi în următorul deceniu, una dintre măsurile de mediu menite să combată schimbările climatice şi să pună în aplicare Pactul Verde european.

Regiunea Bruxelles va interzice automobilele diesel din 2030 şi cele pe benzină din 2035

Guvernul regional din Bruxelles a anunţat vineri interzicerea automobilelor diesel în regiune începând din 2030 şi a automobilelor pe benzină din 2035, în încercarea de a atinge obiectivul Uniunii Europene privind neutralitatea emisiilor de carbon în 2050, informează Reuters. De asemenea, interdicţia se va aplica şi vehiculelor care rulează cu GPL precum şi automobilelor hibride începând din 2035.

LUMEA AZI - Apusul motoarelor Diesel. Emisiile de CO2 sunt mai mici decât la motoarele pe benzină, dar cele Diesel emit extrem de toxicul dioxid de azot

Scandalul Diesel și restricțiile de circulație în cazul mașinilor cu motor Diesel au distrus reputația acestor autovehicule. Deși vânzările sunt în scădere, câțiva ani tot vor mai circula. Motoarele Diesel dăunează mai puțin mediului decât cele pe benzină. Dar cu toate că emisiile de CO2 sunt mai mici la Diesel decât la motoarele pe benzină, cele Diesel emit extrem de toxicul dioxid de azot.

Exportul mașinilor Diesel în estul Europei agravează problema poluării în România. Avertismentul Comisiei Europene

Comisia Europeană se teme că Germania va căuta să exporte mașinile diesel vechi în Europa de Est, ceea ce ar însemna "împingerea poluării calității aerului de la Vest la Est". Reprezentanții R.A.R spun că cele mai nocive pentru sănătate sunt motoarele diesel cu sisteme antipoluare până la Euro 3, inclusiv. În România circulă deja 3 milioane şi jumătate de maşini Diesel, cu motorină.

Avertismentul Comisiei Europene: NU exportaţi maşinile diesel vechi în Europa de Est

Comisia Europeană este îngrijorată că producătorii auto din Germania vor căuta să exporte maşinile diesel vechi în Europa de Est, după aprobarea subvenţiilor pentru achiziţionarea unor modele mai puţin poluante, a declarat luni Elzbieta Bienkowska, comisarul pentru piaţa internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri, transmite Reuters.

Reguli mai aspre în privința standardelor de poluare pentru autoturisme

Parlamentul European a înăsprit standardele de poluare pentru autoturisme. Asta pentru a facilita o tranziție rapidă de la combustibilii fosili toxici către un viitor cu mașini ecologice. Un program care se întinde până în 2030, când aproape 4 din 10 mașini vor fi electrice sau hibride. Până atunci însă, locuitorii din marile orașe suportă tot mai greu afecțiunile de sănătate cauzate de noxele din trafic.

"Sunt terminate", a spus comisarul european Elzbieta Bienkowska despre maşinile diesel

Maşinile diesel vor dispărea în doar câţiva ani. 'Sunt terminate!', spune chiar comisarul european Elzbieta Bienkowska. Principalul neajuns al mașinilor diesel este că poluează mai mult decât cele pe benzină. In ciuda acestor previziuni, șoferii români sunt de părere, la unison, că mașinile pe motorină "nu vor dispărea niciodată".