Președintele Klaus Iohannis: Dacă situația se va înrăutăți și datele vor arăta un număr galopant de infectări, atunci nu voi ezita să declar din nou stare de urgență

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat joi seară, de la Palatul Cotroceni, că noi măsuri valabile în starea de alertă vor fi luate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. "Nu vor urma trei zile fără reguli și restricții! Reîntoarcerea bruscă la situația de dinainte de pandemie este imposibilă", a avertizat șeful statului. "Și vreau să fiu foarte clar: Dacă situația se va înrăutăți și datele vor arăta un număr galopant de infectări, care va duce la supraaglomerarea spitalelor, atunci nu voi ezita să declar din nou stare de urgență!", a ținut să explice Klaus Iohannis.

Proiectul de lege referitor la starea de alertă a fost adoptat de Senat cu amendamente

Cu trei zile înainte de data anunțată pentru finalul stării de urgență și intrarea în starea de alertă, nimic nu e sigur în legătură cu ce se va întâmpla. Guvernul n-a riscat probleme de constituționalitate și a vrut să instituie starea de alertă prin procedura parlamentară. Numai că proiectul de lege a fost trimis cu întârziere, și oricât de rapid ar fi adoptat și promulgat, nu poate intra în vigoare pe 15 mai, ci pe 18, cel mai devreme. Ar rămâne 3 zile neacoperite, un week-end în care practic fiecare poate să nu respecte nicio regulă anti-covid, fără riscul de a fi sancționat. Variantele cele mai vehiculate în acest moment sunt prelungirea stării de urgență după 15 mai sau instituirea stării de alertă prin ordonanță de urgență, ceea ce Executivul a evitat inițial să facă. Situația a devenit astăzi și mai complicată. Senatul a modificat radical proiectul de lege trimis de Guvern, din care s-au eliminat prevederi esențiale precum ridicarea totală a restricțiilor de circulație sau eliminarea carantinei și izolării. Dacă ar fi adoptat astfel, starea de alertă ar rămâne practic 'fără dinți", ceea ce a stârnit reacția vehementă a Guvernului.

Marcel Vela: Sunaţi la 112 dacă cineva nu are mască în metrou şi strănută. Reacția polițiștilor și precizările ministrului Afacerilor Interne

Persoanele care strănută în metrou și nu poartă masca riscă până la dosar penal, pentru că ar putea fi infectate și i-ar putea îmbolnăvi pe cei din jur. Ministrul de Interne, Marcel Vela, sfătuiește cetățenii să se adreseze forțelor de ordine și chiar să sune la 112 dacă văd persoane care nu respectă măsurile de prevenție. Sindicaliștii nu văd fezabilă apelarea serviciului de urgență și nici cum vor fi identificate aceste persoane, dar așteaptă clarificări legislative.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela: A fost dată Ordonanța Militară nr. 11. Se prelungește suspendarea zborurilor spre și dinspre Spania. Orașul Țăndărei iese din carantină

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat luni seară că a fost aprobată solicitarea Comitetului județean pentru situații de urgență Ialomița de a ridica măsura de carantinare pentru orașul Țăndărei. De asemenea, printr-o nouă ordonanță militară, s-au prelungit restricțiile de zbor pentru Spania. Ordonanța cu nr. 11 a fost publicată luni seara în Monitorul Oficial.

Administratorii multinaționalelor, pregătiți pentru primirea angajaților

Zeci de mii de angajați ai companiilor multinanționale vor reveni la serviciu după data de 15 mai, la două luni de la momentul în care au început să lucreze de acasă din cauza pandemiei. Administratorii coloşilor de sticlă fac deja pregătiri. Angajaţii vor găsi aceleaşi spaţii, dar vor trebui să respecte reguli noi. Spre exemplu, în lifturile care altădată transportau zeci de persoane de acum vor avea voie doar patru persoane.

Premierul Orban cere ministerelor să prezinte propuneri privind trecerea de la starea de urgență la cea de alertă

Prim-ministrul Ludovic Orban a cerut tuturor ministerelor să prezinte până vineri propuneri pentru actul normativ privind trecerea de la starea de urgenţă la cea de alertă, dar şi privind măsurile care urmează să fie prelungite, precum şomajul tehnic sau concediul pentru părinţi. Premierul a mai spus ca Ministerul Sănătății urmează să finalizeze setul de reguli care trebuie respectate pentru fiecare activitate economică în privinţa căreia se vor ridica restricţiile.