Ministrul Finanțelor: Avem un buffer pentru 5 luni sau chiar mai mult. E important ca doctorii să ştie, poliţiştii să ştie, toţi cei care sunt astăzi în aparatul administrativ să ştie că salariul le vine la timp

Ministerul Finanţelor are o rezervă financiară suficientă pentru 4, 5 luni de zile, sau chiar mai mult, astfel că executivul nu discută în prezent posibilitatea unui acord cu Fondul Monetar Internaţional, a declarat luni seară ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, la Digi24, citat de Agerpres.

Turismul românesc, aproape de colaps: clienții își cer banii înapoi, agențiile nu pot plăti despăgubiri, patronii renunță la investiții

Turismul este în cădere liberă în această perioadă. Hotelurile sunt închise, iar clienții derutaţi. Cei mai mulți își cer banii înapoi și se gândesc că nu vor mai avea parte de o vacanță anul acesta. Problema este că agențiile de turism sunt sufocate și nu mai au niciun ban în conturi ca să își despăgubească clienții. Pe litoral, patronii au renunțat să mai facă investiții, pentru că nu știu cum va arăta sezonul 2020 la malul Mării Negre.

Guvernul pregătește un buget de criză. O primă rectificare, preconizată săptămâna aceasta. Mai mulți bani pentru Sănătate, Muncă și Finanțe

Pandemia obligă Guvernul să se pregătească de recesiune și să refacă toate calculele bugetare. O primă rectificare ar putea fi aprobată săptămâna aceasta. Produsul intern brut al țării ar putea scădea cu un procent sau chiar mai mult. Cu venituri mai mici la buget și cheltuieli mult mai mari, deficitul va depăși 6%. Munca, Sănătatea și Finanțele au nevoie de sume substanțiale.

Peste 150.000 de români au depus cereri la bănci pentru amânarea plății ratelor. Economiștii avertizează că o plată amânată va însemna în cele din urmă un cost suplimentar

Pandemia de coronavirus a redus veniturile a cel puțin un milion de români. Din acest motiv, unul din zece clienți ai băncilor a depus deja o cerere de amânare a plații ratelor, iar numărul solicitanților continuă să crească. Dar obținerea păsuirii se dovedește a fi o adevărată provocare, în multe cazuri.

Premierul Orban: Șomajul tehnic pentru bugetari se aplică doar pe perioada stării de urgență. Măsurile de digitalizare vor duce la un aparat mai suplu în sistemul public

Măsura şomajului tehnic de 15 zile pentru angajaţii din sectorul bugetar se va aplica doar pe perioada stării de urgenţă, aceştia urmând să primească 75% din salariul mediu brut, fără alte sporuri, a declarat joi seara, în direct la TVR1, premierul Ludovic Orban. Orban a arătat că epidemia a condus la digitalizarea României, lucru ce va face să dispară posturi din sistemul de stat.