Românii nu găsesc medicamente și vaccinuri în țară, așa că merg la vecinii bulgari

Criza medicamentelor i-a adus la disperare pe bolnavii români. Sute de medicamente vitale nu se mai gasesc în spitalele şi farmaciile de la noi, asa ca pacienţii se duc la vecinii bulgari, unde găsesc tratamentele de care au nevoie, și încă la prețuri rezonabile. Părinții iau din Bulgaria vaccinuri pentru copiii lor, pentru că statul român e incapabil să asigure stocuri suficiente pentru imunizarea tuturor bebeluşilor. Un reportaj în exclusivitate, filmat de jurnaliştii TVR în mai multe farmacii din Ruse.

Medicamentele expirate, deșeuri periculoase care nu trebuie aruncate la gunoi

Medicamentele care expiră se transformă în otravă în casele românilor. Pot ajunge pe mâna copiilor sau, dacă sunt administrate după ce au expirat, fac mai mult rău. În unele cazuri provoacă chiar decesul. Puţini ştiu însă că avem o lege care reglementează ce se întâmplă în astfel de cazuri. Nu aruncăm medicamente la gunoi, ci le predăm farmacistului. Dacă găsim unul care ştie legea. Demonstraţia, într-un material în exclusivitate realizat cu camera ascunsă.

Liber la exportul paralel de medicamente. Legea, contestată de pacienți, merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis

Companiile care deţin farmacii pot avea în portofoliu şi firme distribuitoare de medicamente, potrivit unei legi adoptate de parlament. Pacienţii se tem că, astfel, firmele vor putea inventa scheme prin care să retragă unele medicamente din farmacii şi să le trimită la export, la preţuri mult mai mari. Cu toate că asemenea manevre ar fi ilegale.