Zece medici rezidenți de la Tîrgu Mureș, detașați la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc
Zece medici rezidenţi de la Tîrgu Mureş au fost detaşaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc pe perioada stării de urgenţă. Ei vor lucra în secţiile de Urgenţă şi Terapie Intensivă, dar şi la cortul de triaj, a informat conducerea unităţii sanitare într-un comunicat preluat de Agerpres.

