medici
Minimum 4 ore, de luni până vineri, şi 6 ore, la sfârșit de săptămână. Așa vor putea intra în spitale rudele pacienților. Iar aparținătorii vor putea să afle informații despre rudele bolnave - la telefon, cu ajutorul unui cod unic. Vizitele vor dura cel mult 30 de minute, iar când vor intra în spitale, aparținătorii vor trebui să poarte echipamente de protecție.
Casa de Asigurări de Sănătate vrea să deconteze un singur serviciu medical pe zi pentru un asigurat. Specialiștii sunt revoltați și vorbesc despre îngrădirea drepturilor pacientului
Se pregătesc schimbări controversate pentru pacienţi. Casa de Asigurări de Sănătate vrea să deconteze un singur serviciu medical pe zi pentru un asigurat, în ambulatoriul de specialitate. Revoltați, specialiști consideră că accesul pacienţilor la servicii medicale ar fi îngrădit. Oficialii casei susţin însă că nu limitează decât decontarea aceluiaşi tip de serviciu.
Caravana cu medici vindecă satele bolnave ale României. Câțiva medici rezidenți, primari, specialiști și studenți la Medicină din Cluj bat la pas satele din Transilvania
Vă prezentăm poveștile unor tineri medici rezidenți, viitori doctori și specialiști din Cluj. Aceștia își rup din timpul lor liber și în weekend merg în localitățile unde serviciile medicale reprezintă un lux. Fac asta pentru că lor le pasă de bunicii, dar și de tinerii care ajung rar la medic sau chiar deloc, fie din lipsă de bani, fie pentru că au de străbătut un drum lung. Le oferă gratuit consultații, analize și, la nevoie, tratamente. În Transilvania, anul acesta, s-au făcut 12 campanii și au fost consultați sute de oameni. La finalul unei zile de muncă la foc continuu, singura răsplată pentru voluntari este recunoștința pacientului pe care l-au ajutat.
Colegiul Medicilor solicită suplimentarea numărului de locuri la Rezidenţiat pentru Medicina de familie. Aproximativ 3.000 de medici de familie se vor pensiona, în următorii cinci ani
Colegiul Medicilor din România (CMR) solicită suplimentarea numărului de locuri la Rezidenţiat pentru Medicina de familie.
Emoții la examenul de rezidențiat. Număr dublu de candidați față de numărul locurilor scoase la concurs. Așteptările absolvenților de Medicină
Peste 10.000 de absolvenți de Medicină și Farmacie au susținut duminică examenul de rezidențiat. Anul acesta s-au înscris de două ori mai mulți candidaţi decât locurile scoase la concurs. Testarea a avut loc în toate cele 6 centre universitare din țară: București, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Târgu Mureș și Timișoara. Medicina de familie, anestezia și terapia intensivă, pediatria, dar și chirurgia cardiovasculară sunt câteva dintre specialităţile unde este mare nevoie de medici.
Dr. Virgil Musta: Medicii se confruntă cu un sindrom post-COVID persistent la cei care au trecut prin boală
Şeful Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului "Victor Babeş" din Timişoara, dr. Virgil Musta, a declarat, vineri seara, că medicii se confruntă acum cu un sindrom post-COVID, ce persistă la pacienţi care au trecut prin boală, indiferent dacă au dezvoltat o formă mai uşoară sau mai severă.
Anchetă la Spitalul Județean din Craiova după moartea unei paciente de 80 de ani. Mai mulți medici sunt acuzați de malpraxis
Este anchetă la Spitalul Județean din Craiova după moartea unei paciente de 80 de ani. Familia acesteia acuză mai mulți medici de malpraxis.
Medicii de la Spitalul Județean din Constanța, acuzați de familia unui pacient că nu i-au acordat rapid îngrijirile medicale corespunzătoare, iar starea lui s-a înrăutățit. Spitalul invocă protocolul medical. Ministrul Sănătății, reacție în acest caz
Acuzaţii grave la Spitalul județean din Constanța. Familia unui bărbat spune că echipa de la Unitatea de primiri urgenţe nu i-a acordat îngrijiri pacientului și că acesta a fost lăsat să aștepte mai multe ore, fără tratament. Bolnavul fusese adus cu ambulanţa, din cauza unor probleme neurologice. Conducerea spitalului susține că bărbatul a primit toate îngrijirile necesare. Atenție, sunt detalii cu puternic impact emoțional!
YouTube introduce certificarea conturilor medicilor
Compania gigant specializată în partajarea de conţinut video online a anunţat joi că va introduce certificarea conturilor medicilor şi a altor profesionişti din domeniul sanitar, astfel încât să poată fi evidenţiate videoclipurile de încredere pe teme legate de sănătate, o modalitate prin care se încearcă limitarea dezinformării, transmite vineri AFP.

