meşteşugari
Straie populare, obiecte de artizanat, vase din lut, sculpturi din lemn, tablouri, icoane sau măști populare sunt doar câteva dintre produsele tradiționale expuse la Târgul Meșterilor Populari de la Vaslui. Cea de-a 18-a ediţie a evenimentului a fost organizată cu luarea unor măsuri stricte pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Pandemia a lovit micile afaceri ale meșterilor populari din Republica Moldova
Nu există activitate să nu fi fost afectată de pandemia de COVID-19. E şi cazul meşterilor populari din Republica Moldova, care au lucrat toată iarna cu gândul că la vară îşi vor vinde lucrările. Pentru că toate târgurile tradiţionale şi festivalurile au fost anulate, ei au rămas cu marfa nevândută.
Târguri de Sfântul Ilie, organizate la Muzeul Satului și Muzeul Țăranului Român din Capitală
Ateliere de creație, meșteri populari din toate zonele țării și produse tradiționale. De asta au avut parte cei care au vizitat astăzi Muzeului Satului și Muzeul Național al Țăranului din Capitală. Toate cu ocazia Târgului de Sfântul Ilie, sărbătorit de creștini, luni.
Meșteșugarii din Sighișoara își pot valorifica talentul pe site-ul artizani.eu
Primăria Sighişoara a anunţat, joi, că meşteşugarii locali îşi pot valorifica talentul printr-un site creat special pentru ei, care le permite să îşi vândă produsele prin intermediul marketingului modern în mediul on-line, potrivit Agerpres.
Dispar obiectele tradiţionale. Coșurile din răchită din Vrancea nu mai au căutare
Invazia mărfurilor chinezești și nu numai are consecințe asupra unor meșteșuguri tradiționale românești. Obiectele făcute cu migală de meșteri sunt acum văzute de turiști ca fiind prea scumpe sau chiar învechite. Oamenii caută produse mai ieftine și mai rezistente, în locul celor lucrate manual, din materiale naturale.
Mâncare tradițională, ateliere, muzică și meșteșugari la festivalul gastronomic care are loc la Viscri, Saschiz, Meșendorf și Criț
Turiștii care vizitează în aceste zile satele Viscri, Saschiz, Meșendorf sau Criț pot avea parte de experiente culinare rare. De azi și până duminică, în cele patru sate din județele Brașov și Mureș se desfășoară un festival gastronomic. Se pot degusta produse tradiționale locale și vânătorești, din ingrediente 100% naturale, alături de băuturi răcoritoare din fructe proaspete, vinuri locale și chiar bere și gin preparate în gospodărie.
Ce reprezintă Copacul breslelor din Timișoara
Mulţi dintre noi am trecut de multe ori pe lângă casa care “găzduieşte” Copacul Breselor sau “pomul de fier” şi ne-am întrebat ce reprezintă. Asociația Calfelor din Timişoara a fost renumită pentru pomul breslelor, care a fost plasat, în anul 1828, la colţul clădirii aflate la intersecţia străzilor Grisellini cu Proclamaţia de la Timişoara.
Orașul inteligent, pe Strada Verona. Artă stradală, muzică și gastronomie, toate savurate din plin
Artele au pus stăpânire în acest weekend pe micuța stradă Arthur Verona din Centrul Capitalei. Strada s-a închis mașinilor și s-a deschis doar pietonilor. S-a transformat astfel în scena perfectă pentru Street Delivery, un festival cool cu muzică, pictură, teatru și meșteșugari.
Meserii intrate în istorie. O expoziție foto de la Cluj amintește de meșteșugurile dispărute
V-ați gândit vreodată să reparați o umbrelă, să comandați o pălărie sau să apelați la cineva să vă lustruiască pantofii? Probabil nu, pentru că aceste meserii dispar. Dar amintirea lor rămâne vie prin intermediul unui proiect fotografic lansat la Cluj.

