Episod de iarnă în mijlocul primăverii. Temperaturile negative afectează recoltele, iar multe zone se confruntă cu inundații. Hidrologii au emis cod portocaliu şi galben în 15 judeţe

Ploi, ninsori şi vânt puternic - meteorologii anunţă din nou vreme rea în următoarele zile. Temperaturile vor scădea, noaptea, sub zero grade în mai multe zone din ţară, iar precipitaţiile abundente ameninţă să provoace inundaţii. În vestul ţării, autorităţile sunt în alertă pentru că se anunţă creşteri ale debitelor pe mai multe cursuri de apă. Iar pentru pomicultori, veştile sunt cum nu se poate mai rele. Frigul riscă să-i lase fără recolte anul acesta.

Val de aer polar peste România. Din această noapte vor fi minime de -3 grade Celsius

Vortexul polar, care a pus deja stăpânire pe Sudul Europei, ajunge și în România, iar temperaturile scad dramatic față de normalul perioadei. Meteorologii avertizează că frigul se accentuează începând din această noapte. De altfel, ANM a emis în această dimineaţă o avertizare meteorologică în care sunt incluse un cod galben şi unul portocaliu.