METEO. Cum va fi vremea până pe 22 iulie. Ploi aproape zilnic, din 15 iulie, în majoritatea regiunilor

Vremea se va încălzi în următoarele zile, până spre finalul acestei săptămâni urmând să se atingă şi chiar depăşi 30 de grade Celsius, însă din 16 iulie regimul termic va fi în uşoară scădere în majoritatea regiunilor, iar precipitaţiile sunt aşteptate aproape în fiecare zi, în special în zona montană, se arată în prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) publicată luni, valabilă pentru perioada 9 - 22 iulie.

Cod galben de furtuni în 31 de județe

De sâmbătă, de la ora 16.00, până luni, la ora 21.00, vor cădea cantități însemnate de apă în cea mai mare parte a țării. Se vor produce vijelii, însoțite de descărcări electrice.