Cum sunt portretizați refugiații în presa din Italia, Spania și Grecia

O echipă de la Observatorul Conținutului Audiovizual de la Universitatea din Salamanca a condus un consorțiu împreună cu cercetători de la Universitatea din Milano (Italia) și de la Universitatea Aristotelică din Salonic (Grecia), pentru a înțelege modul în care fenomenul migrației este reprezentat în mass-media în statele cel mai afectate de numărul mare de refugiați. Cercetărtorii și-au publicat concluziile într-o carte: „Migranți și refugiați în Europa de Sud, Dincolo de povestirile de știri: fotografii, ură și percepțiile jurnaliștilor”, scrie The Conversation.

Extrema dreaptă avansează în estul Germaniei. Cu un discurs naționalist și xenofob, Alternativa pentru Germania a reușit să îi cucerească în special pe cei mai puțin educați, cu un nivel de trai la limita sărăciei

Ascensiunea extremei drepte în estul Germaniei dă deja fiori unor locuitori. Cu un discurs naționalist și xenofob, partidul Alternativa pentru Germania a reușit să îi cucerească în special pe cei mai puțin educați, cu un nivel de trai la limita sărăciei. Ceilalți nu vor să audă de asemenea formațiuni care le aduc aminte, prin limbaj și comportament, de naziști.

Nehammer, cancelarul Austriei: Sistemul UE pentru azil e terminat!

Noi divergențe între liderii de la Bruxelles și oficialii din țările care par că se împotrivesc la orice decizie. Cancelarul austriac susține că sistemul de acordare a azilului în Uniunea Europeană este depăşit. La întâlnirea avută la Viena cu premierul ungar Victor Orban, dar și cu președintele Serbiei, țară aflată pe ruta migranților din Balcanii de vest, s-a desprins o singură concluzie: regulile UE nu trebuie respectate.

În jur de un miliard de euro – pagubele după o săptămână de revolte în Franța

Costul unei săptămâni de revolte în Franța, în care peste 450 de magazine au fost jefuite și 300 de bancomate au fost distruse, este estimat la aproape 1 miliard de euro, potrivit celui mai mare sindicat patronal MEDEF, scrie Euractiv. În ultima săptămână, Franța a experimentat tulburări la nivel național declanșate de uciderea unui tânăr de 17 ani de către poliție în suburbia pariziană Nanterre, marți, 27 iunie.