Mihai Chirica, exclus din funcția de președinte executiv al PSD Iași

Mihai Chirica nu mai este preşedinte executiv al PSD Iaşi, decizia fiind luată de CExN, însă a fost comunicată recent, deşi primarul Iaşiului a fost demis din orice funcţie politică pe 22 feburarie, informează Mediafax. Chirica susţine că demiterea sa din funcţia pe care a câştigat-o prin vot este nestatutară.

PSD Olt vrea excluderea lui Mihai Chirică din PSD

După ce PSD Dolj a anunţat că vrea excluderea lui Mihai Chirică din PSD, aceasta a devenit şi una dintre solicitările pe care vrea să le trimită conducerii partidului şi filiala PSD Olt. Potrivit liderilor social-democrați, atitudinea primarului din Iaşi este cu atât mai gravă cu cât a vorbit în calitate de vicepreședinte al partidului.

Primarul de Iaşi, Mihai Chirica, contestat de unii în PSD, susţinut de alţii

Declaraţiile critice la adresa conducerii PSD făcute în ultima vreme de primarul Iaşului, Mihai Chirica, i-au nemulţumit pe mai mulţi primari social-democraţi din judeţ. Peste 20 dintre ei s-au reunit într-un hotel din capitala Moldovei. După trei ore de discuţii, au stabilit că soarta lui Mihai Chirica, preşedintele organizaţiei judeţene Iaşi, trebuie decisă de şefii de la Bucureşti. În sprijinul primarului a venit organizaţia municipală a PSD Iaşi.