Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă prin care se modifică pensiile speciale

În ședința de guvern a fost discutată OUG care modifică modul de calcul al pensiilor speciale. Actul normativ trebuia să intre în discuţia cabinetului Tudose încă de ieri, însă ședința a fost reprogramată. Consiliul Economic și Social a dat aviz negativ pentru actul care vizează pensiile speciale. Potrivit unor surse guvernamentale, MAI a avizat documentul, dar a venit cu observații.

Birocrația care împiedică îngrijirea unui copil bolnav de cancer. Premierul: "Haideți să rezolvăm sistemul. Sistemul e defect! Rău!"

Premierul Mihai Tudose i-a cerut ministrului Sănătății în ședința de guvern de astăzi ca în două săptămâni să vină cu un proiect de reducere a birocrației ajunse la "cote extreme". Șeful executivului a criticat în termeni foarte duri procedurile din sistem, făcând referire la un caz distribuit de mii de utilizatori pe Facebook. Prezentatoarea TV Magda Vasiliu a atras atenția că trebuie să găsească o soluție pentru a beneficia de concediu medical ca să-și îngrijească băiețelul bolnav de cancer, aflat la tratament în Italia. Ea a descris întregul parcurs al procedurilor, care ar fi implicat inclusiv o deplasare a copilului înapoi în România. "Ce se întâmplă acum pe anumite zone în Ministerul Sănătății cred că ar putea să facă obiectul unor structuri din Ministerul Sănătății - psihiatrie, chestii de genul ăsta", a subliniat premierul Mihai Tudose.

Premierul Mihai Tudose: Sistemul de vot mixt adoptat la Chișinău este unul democratic. A fost comunicat prost la Bruxelles

Aflat în vizită oficială la Chișinău, premierul Mihai Tudose a acordat un interviu exclusiv Știrilor TVR, Loarei Ştefănescu. Prim ministrul român a apreciat că sistemul de vot mixt votat recent în Parlamentul de la Chișinău și care a dus la proteste este unul democratic, care se folosește și în Europa, iar avertismentele de la Bruxelles vin ca urmare a faptului că a existat o comunicare deficitară.

Mihai Tudose, în vizită la Chişinău: România rămâne un avocat, un susținător fervent al Moldovei pe plan internațional

România rămâne un susţinător al Republicii Moldova în plan internațional, dar este nevoie de stabilitate la Chişinău. Acesta a fost unul dintre mesajele premierului Mihai Tudose peste Prut. Omologul său din Republica Moldova a anunţat că vrea o relaţie bună cu NATO si că peste puţin timp va fi deschis un birou de legătură al alianţei la Chişinău. La ora 21.00, pe TVR1, urmăriți un interviu în exclusivitate cu premierul Mihai Tudose, realizat de Loara Ștefănescu la Chișinău.