mineri
După 30 de ani, şi Valea Jiului arată altfel. Mai multe mine s-au închis şi zeci de mii de mineri şi-au pierdut slujbele. Chiar şi cele încă active sunt pe punctul de a fi închise. Jurnalistul Cătălin Deacu este la Petroşani şi ne spune cum se vede Mineriada prin ochii localnicilor.
Polonia: Au fost închise mai multe mine din cauza creșterii numărului infectărilor cu COVID-19 în rândul minerilor
În Polonia au fost închise 12 mine de cărbune, după o creștere semnificativă a numărului de infectari cu SARS COV-2.
Hunedoara: Aproape 300 de mineri de la Societatea de Închideri Mine au intrat în preaviz de muncă
289 de mineri de la exploatările de cărbune Paroşeni şi Uricani au intrat în preaviz de încetare a relaţiilor de muncă. Contractul lor de muncă încheiat cu Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului ar urma să se încheie pe 30 decembrie, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Sindicatului "Huila", Laszlo Domokos.
Complexul Energetic Hunedoara intră în procedură de insolvenţă
Complexul Energetic Hunedoara (CEH) va intra în procedură de insolvenţă. Instanţa Tribunalului Hunedoara a admis, joi, cererea formulată în acest sens de către mai mulţi creditori ai companiei. Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 7 zile de la publicare, relatează Agerpres.
Guvernul alocă peste 91,4 milioane de lei pentru minerii disponibilizaţi din Valea Jiului
Guvernul României a aprobat, miercuri, o Ordonanţa de Urgenţă prin care alocă peste 91,4 milioane de lei pentru asigurarea veniturilor lunare în completare pentru minerii care urmează să fie disponibilizaţi din Complexul Energetic Hunedoara şi Societatea Naţională de Închideri Mine, informează un comunicat al Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA), citat de Agerpres.
Hunedoara: Minerii de la Paroşeni şi Uricani au suspendat protestul
Minerii de la Paroşeni şi Uricani au suspendat joi după-amiază protestul declanşat în urmă cu 11 zile în subteranul celor două exploatări de cărbune din Valea Jiului, hotărârea fiind luată după ce Guvernul a anunţat că în circuitul de avizare se află un proiect de ordonanţă care le va soluţiona revendicările, scrie Agerpres.
Ordonanța pentru minerii blocați în subteran la Paroșeni și Uricani, în următoarea ședință de guvern
Negocierile privind situația minerilor blocați în subteran la Paroșeni și Uricani par să fi dat roade. Liderul sindicatului Huila, Domokoş Laszlo a spus că a discutat telefonic cu premierul Ludovic Orban care l-a asigurat că în următoarea ședință de guvern va trece ordonanța privind veniturile în completare cerute de minerii care amenință cu greva foamei
Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care se trece la 16 ministere. A fost discutată OUG care vizează situația minerilor de la minele Uricani și Paroșeni
Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care se trece la 16 ministere, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ionel Dancă.
Minerii care protestează de şapte zile la Paroşeni şi Uricani aşteaptă soluţia Guvernului
Premierul interimar Viorica Dăncilă s-a întâlnit astăzi cu liderii minerilor care protestează de şapte zile la Paroşeni şi Uricani. Aceştia îşi cer drepturile, în timp ce Dăncilă le-a promis că va găsi o soluţie în şedinţa de miercuri, dacă nu trece guvernul Orban.

