minister
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat, vineri, scenariile aprobate, la nivel național, pentru începerea școlii. Astfel, în 238 de unități de învățământ va fi aplicat scenariul 3, cu activtăți exclusiv online, iar în 7 unități vor fi scenarii mixte.
Ministrul Educației pregătește o ordonanță prin care profesorii nu vor mai putea refuza predarea online
Ministrul Educației vrea să se asigure că toți profesorii vor fi dispuși să predea online din toamnă, în cazul în care pandemia va ține elevii acasă în septembrie. Aşa că pregăteşte o modificare legislativă prin care aceştia să nu mai refuze predarea digitală, aşa cum s-a întâmplat în unele zone. Vicepremierul Raluca Turcan a declarat că în scenariul nedorit al începerii şcolii în sistem online, vor exista măsuri de sprijin pentru părinţi.
Ministerul Justiției vrea să majoreze indemnizațiile pentru hrana deținuților
Mai mulți bani pentru mâncarea deținuților. Ministerul Justiției vrea să majoreze indemnizația de hrană a acestora și a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență.
Tudorel Toader: Nu sunt bătut în cuie. Sigur, pot fi remaniat. Eu îmi fac treaba până în ultima clipă
Tudorel Toader a declarat vineri că nu participă la decizii privind remanierea. El a arătat că nu este bătut în cuie în acel post și ar putea fi remaniat, dar își va face treaba până în ultimul moment. În privința statului de drept ministrul Justiției spune că procesul este ireversibil.
Sindicaliștii de la Metrou au ieșit în stradă nemulțumiți de buget și lipsa personalului
Câteva sute de angajați ai Metrorex au protestat la Guvern, nemulţumiţi de bugetul alocat companiei, lipsa personalului şi renunţarea la contractele de închiriere a spaţiilor comerciale din staţii. Ei au afirmat că siguranţa călătorilor este pusă în pericol de deciziile conducerii companiei şi au cerut demisia ministrului Transporturilor.
Auxiliare mai scumpe. Editurile se plâng că tarifele impuse de Ministerul Educației pentru avizare sunt prea mari
Auxiliarele vor fi mai scumpe din cauza taxelor de avizare. Este avertismentul editurilor, care se plâng că tarifele impuse de Ministerul Educației sunt prea mari, iar titlurile de prestigiu primesc avizul gratuit.
Florian Bodog, certat de premierul Tudose din cauza vaccinului antigripal. Serul va fi disponibil la sfârșitul lunii octombrie
Vaccinurile antigripale sunt în procedură de achiziție și vor fi disponibile la sfârșitul lunii septembrie doar pentru persoanele aflate la risc, pentru că licitația a început târziu. Campania națională de vaccinare va putea începe spre sfârșitul lunii octombrie.
Noi miniștri la Apărare și Economie. Cine sunt Mihai Fifor și Gheorghe Șimon
Noul ministru al Apărării este Mihai Fifor, iar portofoliul său de la Economie a fost preluat de deputatul PSD Gheorghe Șimon. Cei doi au fost nominalizaţi de conducerea PSD şi s-au și instalat în funcţii, după ce au depus jurământul la Palatul Cotroceni. PSD şi preşedintele au vrut astfel să pună rapid capăt situaţiei provocate de demisia fostului ministru al Apărării.
Președintele PSD, Liviu Dragnea: Este posibil să nu fie niciun fel de remaniere. Mă mulțumesc toate ministerele
Remanierea este încă o necunoscută. Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat, vineri, în timpul vizitei în județul Bacău, ca este mulțumit de toate ministerele, dar nici nu exclude modificări în componenta Cabinetului, dacă se va simți nevoia.
- 1
- 2

