Lucian Bode: În condițiile unei propuneri de modificare a protocolului, PNL propune reducerea numărului de ministere și rediscutarea tuturor portofoliilor

Lucian Bode a declarat, vineri, că PNL dorește respectarea protocolului semnat între cei patru parteneri PSD, PNL, UDMR și Minoritățile naționale. Însă, în condițiile unei propuneri de modificare a protocolului, PNL propune reducerea numărului de ministere și rediscutarea tuturor portofoliilor, a subliniat Lucian Bode.

Discuții la guvern pentru reducerea cheltuielilor. Surse Știrile TVR: Se ia în calcul suspendarea angajărilor la stat de la 1 mai până la finalul anului. Măsuri fiscale, aprobate cel mai probabil săptămâna viitoare

Miniştrii Cabinetului Ciucă au discutat în şedința de guvern despre cum îşi reduc cheltuielile. Premierul a făcut în debutul ședinței apel către marii contribuabili să își plătească datoriile și a anunțat măsuri fiscale care vor fi aprobate, cel mai probabil, săptămâna viitoare. A dat însă asigurări că "aceste măsuri nu vor viza în niciun fel afectarea anvelopei salariale, nu vor afecta investițiile și de asemenea nu vor fi introduse taxe și impozite noi".

Reducerile de cheltuieli anunțate de ministere nu ar acoperi decât 10% din necesarul de 20 de miliarde, potrivit unor surse TVR Info. Guvernul caută noi soluții

Reducerile de bugete transmise de ministere nu ar acoperi decât 10% din necesarul de 20 de miliarde, potrivit unor surse TVR Info. Așa că guvernul caută noi soluții să astupe găurile prin amânarea pentru anul viitor a unor ajutoare către companiile de stat, dar și unor investiții considerate neesențiale. În schimb, președintele Iohannis a transmis răspicat că nu va fi vorba de austeritate și tăieri de salarii în sectorul public.

Bugetul pentru 2023 a fost dezbătut în comisiile de specialitate. Cel mai mare buget alocat ministerelor a fost cel de la Apărare

Proiectul bugetului pentru 2023 a ajuns în Parlament, împreună cu mii de amendamente care s-au aflat pe mesele comisiilor de specialitate. Iar miniştrii și-au susținut planurile financiare în faţa parlamentarilor. Cel mai mare buget alocat ministerelor a fost cel de la Apărare, care a fost votat fără nicio propunere de modificare. Dezbaterile s-au prelungit după ora 22.00 şi vor continua şi marți. Au fost contre pe tema pensiilor speciale și ale militarilor, s-au cerut bani mai mulţi pentru transportul public din Deltă sau pentru digitalizare.

Guvern: 54,7 milioane lei cheltuiţi de România, pentru a veni în sprijinul refugiaţilor. HUB-ul umanitar devine funcţional

România a cheltuit 54,7 milioane lei pentru a veni în sprijinul refugiaţilor, a precizat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, la finalul şedinţei Executivului. Purtătorul de cuvânt al Guvernulu a mai anunţat că HUB-ul umanitar din România devine funcţional, iar primul transport de medicamente şi materiale de strictă necesitate ajunge la Suceava.