Ministerul Agriculturii
Sute de mii de hectare de terenuri agricole ar putea fi protejate de secetă cu ajutorul aviaţiei. Ministerul Agriculturii ia în calcul folosirea unor avioane speciale care pot împrăştia în nori anumite substanţe pentru creșterea precipitaţiilor. Metoda este deja aplicată în Grecia sau Spania.
Canalele de irigații din Botoșani au fost repuse în funcțiune după aproape 20 de ani
Sub soarele arzător și fără ploi, culturile din câmp nu au nicio șansă fără irigații. Însă la noi, sistemele distruse după 1990 se reconstruiesc greu, iar lucrările sunt costisitoare. După ani de paragină, au fost repuse în funcțiune canalele de irigații din Olt, Dolj și Botoșani.
Ministrul Dobre: Nu este vorba despre oaie. M-am referit la un simbol, o legendă. Putem vorbi de legenda Meșterului Manole, de lupul dacic
Nu schimbăm brandul de țară, discuția despre acest lucru a fost doar una informală, în cadrul Comitetului Consultativ pentru Turism, a declarat astăzi ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, la emisiunea Perfect Imperfect, după ce ieri a apărut în spațiul public ideea că demnitarul ar vrea să schimbe simbolul frunzei cu cel al oii. Întreaga declarație poate fi urmărită în secțiunea VIDEO.
Brandul turistic al României, de la frunză la oaie. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, argumentează: "Oaia este o statuie vie"
Brandul turistic al României ar putea trece într-o nouă etapă: celebra frunză ar putea să fie înlocuită cu o oaie. Ministrul Mircea Dobre vrea să folosească legenda Mioriței ca să atragă turiștii străini. Ideea nu i-a încântat pe operatorii din domeniu. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a adus în schimb argumente în favoarea demersului. El a declarat că "oaia este o statuie vie" și că dacă "lângă oaie găseşti o frunză, lângă frunză nu poţi să găseşti o oaie"
Agricultura, irigată cu 1,4 miliarde de euro. Statul vrea să amenajeze pentru irigat 2 milioane de hectare, până în 2020
Ministerul Agriculturii promite noi sisteme de irigaţii care ar urma să aducă producţii record şi în acest an. 1,4 miliarde de euro vor fi investiţi în conducte şi pompe în următorii trei ani. Dar primul bilanţ al programului va fi la sfârşitul anului: seceta ar urma să nu mai afecteze cel puţin 800.000 de hectare de culturi agricole. Iar fermierii pot primi gratis apă pentru a-şi uda terenurile.
Importăm mai mult decât exportăm. Deficitul în comerţul cu produse agroalimentare a crescut de şase ori
România importă produse agroalimentare mai mult decât exportă, iar anul trecut s-a înregistrat un deficit de şase ori mai mare faţă de 2015, potrivit datelor Ministerului Agriculturii. În plus, ţara noastră a avut creşteri mari ale vânzărilor cu amănuntul, care este un indicator important al consumului populaţiei. Invitat la Ora de Ştiri pe această temă, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro, Emil-Florian Dumitru.
O cincime din produsele tradiţionale româneşti sunt falsificate
Este concluzia unui control făcut de Protecţia Consumatorilor anul trecut. Comisarii au verificat 38 de tone de produse alimentare vândute sub titulatura de produse tradiţionale. Aproape 20% dintre acestea nu se încadrau în standardele legale.
Secetă în mare parte din ţară. Grâul semănat în toamnă, afectat de deficitul de apă din sol
Ploile, supărătoare pentru cei care voiau să petreacă afară zilele următoare, sunt mană cerească pentru culturile agricole. Seceta afectează pământul în profunzime, în mare parte din ţară. Cel mai mult suferă grâul semănat în toamnă.
Legea care obligă hipermarketurile să vândă 51% produse româneşti nu se poate aplica
De luni ar fi trebuit să găsim în marile magazine 51% produse alimentare autohtone. Au trecut deja şase luni de la publicarea în Monitorul Oficial a legii care introduce această obligaţie pentru hipermarketuri. Lipsesc însă în continuare normele de aplicare, ceea ce face imposibilă intrarea în vigoare a legii. Răspunsul autorităţilor a venit cu greu: "Se lucrează!", ne-a transmis ministrul Agriculturii.

