Șeful Statului Major al Apărării: Primele componente ale sistemelor Patriot au ajuns deja în România

Generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major al Apărării, a indicat că primele componente ale sistemelor Patriot au ajuns deja în România. El a subliniat că acestea vizează sprijin logistic și de mentenanță. "Efectiv, ansamblul unui sistem va fi în țară în primul trimestru al anului viitor", a declarat generalul Nicolae Ciucă la Radio România Actualități, citat de Mediafax.

MApN versus președintele Klaus Iohannis, proces care se judecă astăzi la Curtea de Apel București

La Curtea de Apel Bucureşti se judecă astăzi un al doilea proces dintre Ministerul Apărării şi preşedintele Klaus Iohannis. Ministerul le cere judecătorilor să anuleze decretul semnat de preşedinte prin care a prelungit mandatul şefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă. MApN a cerut şi suspendarea şi anularea decretului. În primul proces, judecătorul a decis suspendarea actului emis de preşedinte. Andreea Anghel are mai multe informaţii.

Curtea de Apel a suspendat decretul de prelungire a mandatului şefului Statului Major al Apărării. Ministrul Apărării: Până la comunicarea sentinței, șeful SMAp este gen. N. Ciucă

Blocaj neaşteptat la vârful Armatei. Decretul prin care preşedintele Klaus Iohannis a prelungit mandatul şefului Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, a fost suspendat în instanţă. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au luat această decizie până la judecarea pe fond a conflictului dintre Ministerul Apărării și Administraţia Prezidenţială. Oficialii de la Apărare au anunțat că vor pune în aplicare hotărârea judecătorească în momentul în care o vor primi oficial.