Protest în timpul prezentării bilanțului la Ministerul Afacerilor Interne. Liderul sindicatului polițiștilor, schimb de replici acide cu ministrul Marcel Vela

A fost protest la ușa Ministerului de Interne chiar în momentul în care șefii instituției și-au făcut bilanțul în prezența președintelui țării și a premierului. De la nemulțumirile polițiștilor s-a ajuns repede și pe ton ridicat la reproșuri și jigniri directe între liderul de sindicat Dumitru Coarnă și ministrul Marcel Vela.

Angajări blocate în Ministerul de Interne, după ce ministrul Marcel Vela a anunțat că suspendă toate concursurile

Ministrul de Interne a dat primul său ordin controversat. Marcel Vela a decis bolcarea tuturor concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de conducere și execuție vacante. Justificarea ar fi, susține Vela, teama că posturile ar putea fi ocupate de pile și de oameni loiali PSD. Decizia ministrului este criticată de sindicaliștii din MAI care spun că ar fi o întoarcere la perioada în care la conducere se afla Carmen Dan, atunci când la modă ar fi fost împuternicirile pe posturi.

Carmen Dan: “Mi s-a cerut să plec”

Ministrul demisionar al Internelor, Carmen Dan, a declarat că şi-a dat demisia din functie după ce premierul i-a spus că trebuie să plece din Guvern. Deşi a asigurat-o că nu are să îi facă niciun reproş profesional. Viorica Dăncilă a punctat ieri că la baza deciziei a stat "percepţia publică" asupra celor doi miniştri, Carmen Dan şi Teodor Meleşcanu.