Copii fericiți printre copii. Preșcolarii s-au reîntâlnit cu educatoarele și colegii de grupă

"E mai bine la grădi, fiindcă văd copii! " Ce mai poți întreba un copil când iesie atât de fericit din grădiniță! S-au deschis toate din țară, cu prea puține excepții, în localități aflate în carantină. Micuţii știu deja regulile pe care le aplicau din toamnă. Părinții le-au reamintit doar, bucuroși că acum vor putea şi ei să se ocupe mai bine de job și de obligaţiile cotidiene.

Peste 2 milioane de elevi au început şcoala. Părinții, rugați să informeze cadrele didactice cu privire la starea de sănătate a copiilor

A început semestrul al doilea în şcoli şi, de această dată, peste 2,4 milioane de elevi s-au întors în bănci, cu emoţia unui nou început şi cu presiunea respectării regulilor de protecţie împotriva coronavirusului. În peste două mii de localități merg la școală toți copiii, în timp ce în celelalte se aplică scenariile galben şi roşu. În București și în majoritatea reședințelor de județ școala a început în scenariul galben, adică merg fizic la școală doar copiii de grădiniță, cei din ciclul primar și elevii din clasele terminale.

De luni, cei mai mulți elevi se întorc la școală. Recomandări pentru părinți și copii

Aproape 3 milioane de elevi încep luni şcoala. Cei mai mulţi dintre ei se întorc în clase, cu reguli stricte şi cu mască. Pregătiri s-au făcut până în ultima clipă, dar nu peste tot se pot aplica normele decise de autorităţi. Unele şcoli nu au spaţiu suficient pentru distanţarea fizică a elevilor. Altele au toalete vechi şi puţine şi chiar probleme cu apa curentă.

Formularul prin care părinții își dau acordul pentru testarea COVID a copiilor, mărul discordiei între Ministerul Educației și cel al Sănătății

Mai puțin de două zile au rămas până la deschiderea școlilor și autoritățile se contrazic până în ultimul moment. Mărul discordiei este formularul prin care părinții își dau acordul pentru testarea COVID a copiilor. Ministrul Sănătății le recomandă acestora să ducă documentul la școală chiar de luni. În schimb, ministrul Educației spune că formularul poate fi completat anticipat numai dacă vor părinții.

Reguli pentru revenirea copiilor în clase. Elevii cu simptome vor fi izolați. Acolo unde nu există cabinete, e nevoie să fie amenajat un spațiu care să funcționeze ca un izolator

Noile reguli pentru redeschiderea de luni a şcolilor, grădiniţelor şi liceelor au devenit oficiale. Esenţiale sunt distanţarea elevilor, purtarea măştilor, igiena şi aerisirea claselor. Dacă au simptome COVID, copiii pot fi testaţi, însă doar cu acordul scris al părinţilor. Va fi pus la dispoziţia părinţilor şi un ghid de informare, mai ales că pentru testarea copiilor cu simptome va fi nevoie de acordul lor scris.

UPDATE Școlile din București își redeschid porțile în scenariul galben. Sunt 5 excepții, printre care două licee și o școală gimnazială, unde se vor desfășura doar cursuri online

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a luat decizia vineri după-amiază. Au fost analizate și propunerile Consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar privind scenariul de funcţionare, propuneri avizate de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi de DSP Bucureşti.