Legile Educației, motiv de scandal în coaliție. Vasile Dîncu ameninţă că PSD ar putea cere chiar demisia ministrului Educaţiei

Noile legi ale Educaţiei Naţionale continuă să fie sămânţă de scandal în coaliţie. Vasile Dîncu ameninţă că PSD ar putea cere chiar demisia ministrului Educaţiei. Totul în urma scandalului de ieri, când, pentru că a criticat public noile acte normative, secretarul de stat Florin Lixandru s-a ales cu atribuţiile retrase pentru câteva ore. În urma şedinţei de coaliţie, Ligia Deca a revenit asupra măsurii. Noile legi vor fi prezentate Guvernului peste două săptămâni.

România se alătură din acest an programului de date statistice INES al OCDE

România se va alătura, începând cu acest an, programului Indicators on National Education Systems (INES) dedicat indicatorilor sistemelor de educaţie, în contextul procesului de aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - OCDE, informează un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, potrivit Agerpres.

Liderii Coaliției au mediat conflictul de la Ministerul Educației. Secretarul de stat al PSD, Florin Lixandru, a fost repus în drepturi, cu noi atribuții

Ședinţă a liderilor coaliţiei, miercuri seară, pentru problemele de la Ministerul Educaţiei şi declaraţiile contradictorii care au apărut despre legile educaţiei. După ce secretarul de stat Florin Lixandru, din partea PSD, a rămas dimineaţă fără atribuţii printr-un ordin de ministru semnat de Ligia Deca, în urma medierilor s-a decis să fie repus în drepturi, dar cu alte atribuţii. Alina Sorocean are detalii.

Vacanța de vară, motiv de dispută. Patronatele din turism: Anul școlar 2023-2024 să înceapă la 18 septembrie

Patronatele din turism cer ministerului Educaţiei ca în toamnă şcoala să înceapă pe 18 septembrie şi nu pe 11, aşa cum apare în structura propusă de oficialii instituției. Astfel, un număr cât mai mare de elevi şi părinți vor putea profita de "Litoralul pentru toți". Reacțiile care au venit în urma acestei solicitări sunt pe de o parte că școala nu se face în funcţie de zilele de plajă, pe de altă parte că ar fi o alegere foarte bună.

Expertul în educație Ștefan Vlaston, despre calendarul legilor Educației: Cum să faci în două luni ce altădată s-a făcut într-un an? Este exclus! Nu poți să te joci cu astfel de legi

Noile legi ale Educaţiei urmează să fie adoptate de Guvern până pe 15 februarie, iar Parlamentul ar urma să le dezbată şi să le voteze până pe 15 martie, potrivit calendarului stabilit, marți, de liderii Coaliției. Expertul în educație Ștefan Vlaston a spus la TVR INFO că termenul nu este realist.