Proteste spontane la Casele de Pensii din țară. Funcționarii sunt nemulțumiți de volumul mare de muncă și de salariile mici

Protestele funcționarilor publici se extind. Angajații Caselor de Pensii au oprit lucrul marți dimineața, nemulțumiți de volumul mare de muncă și de salariile mici. Oamenii se tem că odată cu recalcularea pensiilor vor avea și mai mult de lucru, în condițiile în care angajările sunt blocate. Salariații sunt hotărâți să continue protestele și chiar să intre în grevă generală.

Val de proteste ale angajaților de la Casa de pensii, în mai multe județe. Ei cer salarii mai mari, egale cu cele ale funcționarilor publici aflați pe funcții similare

Angajații caselor de pensii cer o egalizare a salarizării și eliminarea discriminărilor, astfel încât funcționarii publici din toate ministerele să fie plătiți la fel. Nemulțumirile sunt legate de faptul că proiectul de lege care le-ar fi dat dreptul la salarii egale cu cele existente la nivelul instituției centrale a fost respins în Senat. Proiectul urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților, care este for decizional.

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, în dialog cu Nicolas Schmit, comisarul pentru Muncă, despre reforma sistemului de asistenţă socială din România

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, a discutat cu Nicolas Schmit, comisarul european pentru Muncă şi Drepturi Sociale, despre reforma sistemului de asistenţă socială din România, dar şi despre alte subiecte legate de Inspecţia Socială sau drepturile persoanelor cu handicap, transmite MMSS.

Vârstnici în plasament, după modelul copiilor orfani luați în îngrijire la domiciliu de asistenți maternali. Proiect în Parlament

Vârstnici luați în plasament este propunerea unui deputat, în contextul scandalului privind azilele groazei, de acum câteva luni. Potrivit proiectului, o persoană va putea lua la domiciliu unul, doi sau chiar trei vârstnici. Prin vizite regulate sau inopinate, asistenţii sociali ar urma să supravegheze modul în care bătrânii sunt îngrijiţi. Reprezentanţii ONG-urilor spun că ideea ridică multe semne de întrebare.

Maraton de întâlniri la Palatul Victoria. Premierul Marcel Ciolacu discută cu miniștrii despre amendamentele la legea pensiilor speciale, aderarea la Schengen și modernizarea unităților medicale

Reforma pensiilor speciale, modernizarea spitalelor și investițiile în domeniul sanitar, intrarea în spațiul Schengen sunt temele principale pe care premierul Marcel Ciolacu le va aborda în cadrul unor discuții cu miniștrii, într-un maraton de întâlniri la Palatul Victoria.